Examene de licență și disertație la Secția de Teologie din Caransebeș

Examene de licență și disertație la Secția de Teologie din Caransebeș

Album foto
Luni, 7 iulie, absolvenții promoției 2014 de la Secția de Teologie din Caransebeș, au susținut examenul de licență și disertație
Autor: Serviciul Prezidial
Luni, 7 iulie, absolvenții promoției 2014 de la Secția de Teologie a Facultăţii de Ştiinţe Sociale, din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, au susținut examenul de licență și disertație, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Pentru ciclul licență, specializarea Teologie Ortodoxă Didactică, s-au înscris 16 candidați, 15 absolvenți ai anului acestuia și un absolvent al anului universitar trecut. Pentru examenul de finalizare a studiilor de master, specializarea Teologie Pastorală şi Misiune Creştină, s-au înscris 15 absolvenți.

În conformitate cu legea învăţământului aflată în vigoare, înainte de susţinerea lucrării a existat şi o probă orală de verificare a cunoştinţelor, din cinci mari domenii ale teologiei: Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria bisericească universală, Teologie Dogmatică, Teologie Morală şi Teologie Liturgică.

„Prin acest examen s-a dovedit că deși este o secție mică, teologia din Caransebeș pregătește în mod performant tineri ce doresc să îmbrățișeze slujirea preoțească sau vocația de dascăl de religie. Nădăjduim ca toți absolvenții să-și găsească rosturi în misiunea Bisericii, iar prin pregătire și profesionalism să facă cinste și școlii de teologie pe care au absolvit-o”, a subliniat părintele lect. dr. Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Conform tradiţiei Bisericii noastre, după susținerea examenelor a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de credinţă ortodoxă în Capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” a Centrului Eparhial, la care au participat toţi absolvenţii prestigioasei instituţii de învăţământ teologic din Caransebeş.

Învăţământul teologic universitar actual din Caransebeş a luat fiinţă în anul 1998, la iniţiativa IPS dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, la vremea respectivă fiind Episcop al Caransebeşului, dorindu-se a fi continuatoarea vechii Academii Teologice din Caransebeş.

Astfel, s-a înfiinţat Secţia de Teologie Ortodoxă-Istorie în cadrul Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa. Aceasta a funcţionat până anul 2006 în spaţiile oferite de Episcopia Caransebeşului, dar din anul universitar 2006-2007 îşi desfăşoară activităţile didactice într-un sediu modern amenajat prin grija Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa.

Data: 8 iulie 2014 • Vizualizări: 1328