Absolvenții promoției 2015 de la Secția de Teologie a Facultăţii de Ştiinţe Sociale, din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, au susținut luni, 6 iulie, examenul de licență și disertație, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului
Autor: Serviciul Prezidial
Absolvenții promoției 2015 de la Secția de Teologie a Facultăţii de Ştiinţe Sociale, din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, au susținut luni, 6 iulie, examenul de licență și disertație, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. În conformitate cu legea învăţământului aflată în vigoare, înainte de susţinerea lucrării a existat şi o probă orală de verificare a cunoştinţelor, din cinci mari domenii ale teologiei: Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria bisericească universală, Teologie Dogmatică, Teologie Morală şi Teologie Liturgică.
Conform tradiţiei Bisericii noastre, după susținerea examenelor a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de credinţă ortodoxă în Catedrala episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș, la care au participat toţi absolvenţii prestigioasei instituţii de învăţământ teologic caransebeșean.
„Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian s-au înscris 18 studenți la licență, 17 ai promoției 2015 și unul din generațiile anterioare, iar la master s-au înscris 11 candidați, 8 ai generației de anul acesta și 3 din generațiile trecute. Studenții s-au prezentat mulțumitor și foarte bine și de aceea nădăjduim că după voia lui Dumnezeu vor ajunge slujitori de nădejde ai Bisericii”, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Învăţământul teologic universitar actual din Caransebeş a luat fiinţă în anul 1998, la iniţiativa ÎPS dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, la vremea respectivă fiind episcop al Caransebeşului, dorindu-se a fi continuatoarea vechii Academii Teologice din Caransebeş. Astfel, s-a înfiinţat Secţia de Teologie Ortodoxă-Istorie în cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa. Aceasta a funcţionat până anul 2006 în spaţiile oferite de Episcopia Caransebeşului, dar din anul universitar 2006-2007 îşi desfăşoară activităţile didactice într-un sediu modern amenajat prin grija Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa.