Examene finale la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Caransebeş

Examene finale la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Caransebeş
Luni, 8 iulie, la sediul din Caransebeş al Facultăţii de Teologie, Ştiinţe Sociale şi ale Educaţiei, din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, au avut loc examenele finale pentru absolvenţii ciclului de licenţă şi masterat, promoţia 2013
Autor: Serviciul Cultural
Luni, 8 iulie, la sediul din Caransebeş al Facultăţii de Teologie, Ştiinţe Sociale şi ale Educaţiei, din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, au avut loc examenele finale pentru absolvenţii ciclului de licenţă şi masterat, promoţia 2013.

Ciclul de licenţă, specializarea Teologie Ortodoxă Didactică, a fost absolvit de 20 de studenţi, dar numai 12 s-au înscris în examenul de licenţă, iar la cel de masterat, specializarea Teologie Pastorală şi Misiune Creştină, au absolvit 19 studenţi, 15 dintre aceştia susţinându-şi examenul de dizertaţie.

În conformitate cu legea învăţământului aflată în vigoare, înainte de susţinerea lucrării a existat şi o probă orală de verificare a cunoştinţelor. S-au verificat cunoştinţele din cinci mari domenii ale teologiei: Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria Bisericii Universale, Teologie Dogmatică, Teologie Morală şi Teologie Liturgică. În urma verificării cunoştinţelor toţi studenţii au fost declaraţi promovaţi.

A urmat apoi, conform tradiţiei bisericii noastre, într-un cadru solemn, ceremonia de depunere a jurământului de credinţă ortodoxă. Aceasta a avut loc în Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş şi au participat toţi absolvenţii prestigioasei instituţii de învăţământ teologic din Caransebeş.

Învăţământul teologic universitar actual din Caransebeş a luat fiinţă în anul 1998, la iniţiativa IPS dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, la vremea respectivă fiind episcop al Caransebeşului, dorindu-se a fi continuatoarea vechii Academii Teologice din Caransebeş. Astfel, s-a înfiinţat Secţia de Teologie Ortodoxă-Istorie în cadrul Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa. Aceasta a funcţionat până anul 2006 în spaţiile oferite de Episcopia Caransebeşului, dar din anul universitar 2006-2007 îşi desfăşoară activităţile didactice într-un sediu modern amenajat prin grija Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa.

Data: 9 iulie 2013 • Vizualizări: 1197