Duminică, 9 martie, după încheierea Sf. Liturghii, în incinta lăcaşului de cult al bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Câlnic, a avut loc o expoziţie de icoane pe sticlă şi diverse lucrări iconografice alcătuite de copiii de la proiectul „Hristos împărtășit copiilor”
Autor: Pr. Valentin Popovici
Duminică, 9 martie, după încheierea Sf. Liturghii, în incinta lăcaşului de cult al bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Câlnic, a avut loc o expoziţie de icoane pe sticlă şi diverse lucrări iconografice alcătuite de copiii de la proiectul „Hristos împărtășit copiilor”.
Invitat special a fost domnul, etnolog dr. Mircea Taban, cercetător la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, care a susţinut o prezentare a celor expuse. Referitor la acest moment, părintele paroh Valentin Popovici ne-a spus: „Icoana este un mijloc de legătură între persoana pe care o prezintă şi credinciosul care stă în faţa ei cu cinstire, nu este realitate în sine, ci ultima realitate este persoana reprezentată pe icoană, iar icoana este prima realitate care ne duce la persoana reprezentată pe icoană”.
Referitor la icoanele pe sticlă şi arta realizării acestora, domnul Mircea Taban ne-a declarat: „Icoana pe sticlă trebuie încadrată în spaţiul în care ea a fost concepută iniţial, gospodăria ţărănească şi biserica din sat. Ea ocupa un loc de onoare în casele ţărăneşti, fiind considerată intermediară între rai şi pământ. Din punct de vedere tematic, icoana pe sticlă reprezentările religioase cu elemente populare, legate de viaţa şi preocupările ţăranului român, inspirate şi de folclorul local. De asemenea se întâlnesc şi elemente de sinteză atât orientală cât şi occidentală. Aşadar, icoana pe sticlă din Transilvania şi Banat, este prin excelenţă de factură ţărănească şi poate fi încadrată pe bună dreptate în categoria artei”. Expoziţia s-a încheiat cu aprecierea lucrărilor expuse.