Expoziție de fotografie la Caransebeș

Expoziție de fotografie la Caransebeș
Expoziție itinerantă de fotografie dedicată Revoluției Române din anul 1989 la Caransebeș
Autor: Diac. Nicolae Codrea
Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului, găzduiește în această perioadă o expoziție itinerantă de fotografie dedicată Revoluției Române din anul 1989. Versinajul expoziției a avut loc joi, 28 martie, la orele după-amiezii, iar cu acest prilej cei prezenți au vizionat și două filme dedicate evenimentelor din anul 1989 de la Timișoara. Filmele, intitulate sugestiv, „Noi nu murim” și „Operațiunea Trandafirul”, au fost apreciate de cei prezenți.

Expoziția de fotografie este realizată de către Asociația Memorialul Revoluției 16-22 decemebrie 1989 din Timișoara și este finanțată de către Consiliul Județean Timiș. Expoziția a fost prezentată în numeroase orașe din țară și străinătate, bucurându-se de aprecierea publicului. La eveniment au participat elevi și studenți teologi din Caransebeș, preoți, profesori, precum și pasionați de istorie.

Președintele asociației, Orban Traian, cel care a adus expoziția la Caransebeș, a mărturisit: „Scopul expoziției și al filmelor este de a dezvălui în mod cronologic, obiectiv și bine documentat evenimentele care au avut loc la Timișoara în decembrie 1989. Aceste fotografii sunt fotografii document, probe din timpul evenimentelor și din timpul revoluției, care după cum se știe s-a soldat cu numeroase victime, morți și răniți. Noi încercăm să menținem vie animtirea evenimentelor, memoria martirilor noștri, ai celor care au avut de suferit ulterior prin pierderi de nerecuperat. Este un mod de a lupta împotriva uitării și este bine ca tineretul, dar și întreg poporul român, să-și cunoască istoria, pentru că atunci în decembrie 1989, românii au scris istorie”.

Expoziția va fi deschisă publicului larg din Caransebeș până pe data de 23 aprilie 2013, la prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, dată la care reprezentanții asociația Memorialul Revoluției 16-22 decemebrie 1989 din Timișoara se vor întoarce la Caransebeș și vor prezenta publicului un nou film despre evenimentele dramatice petrecute în decembrie 1989 la Timișoara.

Data: 29 martie 2013 • Vizualizări: 1194