Faza județeană a Olimpiadei de Religie în Episcopia Caransebeșului

Faza județeană a Olimpiadei de Religie în Episcopia Caransebeșului

Album foto
Sâmbătă, 3 martie, în Episcopia Caransebeșului, s-a desfășurat faza județeană a Olimpiadei de Religie
Autor: Serviciul Prezidial
165 de elevi din întreg județul Caraș-Severin au participat sâmbătă, 3 martie, la Olimpiada de Religie, faza județeană. Organizat de Episcopia Caransebeșului, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și instituțiile publice din localitatea Topleț, evenimentul s-a desfășurat la Școala din localitate și a debutat cu o rugăciune oficiată de părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, în Biserica parohială „Sfântul Arhidiacon Ștefan”.

„Am dat curs inițiativei profesorilor de religie din Episcopia Caransebeșului pentru a organiza această olimpiadă pe parcursul a două zile și am avut mare bucurie că, la chemarea noastră, atât Centrul eparhial, cât și protopopiatele Episcopiei Caransebeșului, au răspuns afirmativ sprijinind această formă de exprimare a învățăturii de credință prin ora de religie. Credem că, dincolo de desfășurarea unui concurs educațional, avem în vedere și desfășurarea unei activități misionare a Bisericii în societate, iar ora de religie este o exprimare a sa prin profesorii de religie și prin elevii lor, care participă cu atâta bucurie și dăruire la activitățile pe care și noi le sprijinim”, a precizat arhim. Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Elevii au fost însoțiți de 50 de profesori, care au asigurat bunul mers al competiției. În cursul serii, a avut loc premierea celor care au obținut rezultatele cele mai bune. Premiile au fost înmânate de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Anul acesta, Olimpiada de Religie s-a desfășurat într-un mod diferit, după examen organizându-se, pentru elevii participanți, activități socio-educative, o vizită la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Orșova, iar duminică, participarea la Sfânta Liturghie și Împărtășirea cu Sfintele Taine, scopul olimpiadei fiind atât evaluarea cunoștințelor religioase teoretice, cât și punerea acestora în practică.

În urma acestei experiențe, elevii participanți la Olimpiada de Religie au avut bucuria de a fi în comuniune, pentru două zile, cu alți copii și tineri mărturisitori ai Ortodoxiei, dar și aceea de a fi tineri pelerini în Biserică - entitate fizică și în Biserica spirituală, descoperind astfel importanța credinței, credință pe care, spun ei, o vor propovădui și altor tineri.


Data: 5 martie 2018 • Vizualizări: 2713