Cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Biroul de Catehizare din cadrul sectorului cultural, a organizat în data de 15 iunie a.c. în zona lacurilor naturale cu nuferi din munţii Dognecei, festivalul de teatru în aer liber „Colţ de Rai”, ediţia I, Dognecea 2011
Autor: Pr. dr. Nichifor Tănase
Cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Biroul de Catehizare din cadrul sectorului cultural, a organizat în data de 15 iunie a.c. în zona lacurilor naturale cu nuferi din munţii Dognecei, festivalul de teatru în aer liber „Colţ de Rai”, ediţia I, Dognecea 2011. La această manifestare religios-culturală şi-au dat concursul un număr de 50 de copii, elevii şcolilor catehetice din Reşiţa Montană, Câlnic, Reşiţa Govândari, Doman, Moniom şi Dognecea. Programul artistic a început la ora 14.00 prin prezentarea pieselor de teatru, în deschidere interpretând piese muzicale corul de copii ai Catedralei Reşiţa Montană coordonat de Mihaela Potânc. Copiii şi coordonatorii şcolilor catehetice au primit premii şi diplome de participare din partea Biroului de catehizare.
În acest context actual scopul acestui festival, la care au participat şi familiile elevilor şcolilor catehetice, a fost de la început acela de a cultiva conştiinţa comuniunii interumane şi de a întări sentimentul apartenenţei la familia creştină, ea însăşi celulă duhovnicească a comunităţii eclesiale.
„Adevăratele comunităţi se menţin strâns unite prin valorile, normele şi experienţele pe care membrii lor le împărtăşesc. Astfel, aşa cum arată şi Francis Fukuyama problema legată de cultura individualismului excesiv este că sfârşeşte în izolare: „când oamenii s-au eliberat de legăturile tradiţionale faţă de soţi, familii, cartiere, locuri de muncă sau biserici, ei au crezut că pot stabili legături sociale la libera lor alegere. Dar au început să-şi dea seama că astfel de afinităţi elective, în care se puteau implica sau pe care le puteau abandona după bunul lor plac, sfârşeau prin a-i face să se simtă singuri şi dezorientaţi, tânjind după relaţii mai profunde şi mai stabile cu alţi oameni” („Marea Ruptură. Natura umană şi refacerea ordinii sociale”, Humanitas 1999, p. 25). Mesajul „fără limite” se dovedeşte a fi, deci, problematic, iar consecinţele sunt creşterea ratei infracţiunilor, destrămarea familiilor, părinţi care nu îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de copii, vecini nepăsători unii faţă de alţii, cetăţeni care nu participă la viaţa publică şi creştini care nu frecventează viaţa eclesială”, ne-a declarat părintele Nichifor Tănase, inspector cateheză parohială al Episcopiei Caransebeşului.
Spectacolul oferit de copii prin interpretarea rolurilor religioase şi a pieselor corale a fost răsplătit de organizatori şi sponsori prin premii, agapă câmpenească, plimbări cu barca pe lacuri, drumeţii în pădurile dognecene, vizitarea muzeului de mineralologie „Constatin Gruiescu” din Ocna de Fier şi a atelierelor de pictură ale mănăstirii Vasiova.
Prima ediţie a Festivalului de teatru în aer liber „Colţ de rai”- Dognecea, a fost încununată de succes. Trebuie menţionat faptul că Episcopia Caransebeşului încurajează astfel de manifestări, iar organizatorii festivalului au speranţa că pe viitor acesta se va bucura de o prezenţă şi mai mare din partea copiilor.