Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, a fost, marți seara, gazda festivalului coral de muzică religioasă „Miron Cristea”
Autor: Serviciul Prezidial
Manifestarea religios-culturală a fost organizată, de către Episcopia Caransebeşului, cu prilejul „Zilelor credinţei şi culturii în Caraş-Severin”, ediţia a VII-a. În deschiderea festivalului, a urcat pe soleea catedralei episcopale Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului. Aceasta a fost laureată cu premiul I la cea de a VII-a ediție a Olimpiadei Corale Mondiale, desfășurată la Cincinnati, Ohio, în Statele Unite ale Americii în anul 2012. Participarea acestei formații corale a fost posibilă cu binecuvântarea ÎPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
La această manifestare au participat unsprezece formaţii corale din Episcopia Caransebeşului. Astfel, şi-au dat concursul următoarele ansambluri corale: Corul Parohiei „Schimbarea la Faţă” din Reşiţa, condus de d-na prof. Aniţa Strîmbu, Corul „Armonia” al Parohiei „Sfântul Nicolae” din Bocşa-Română, dirijat de pr. Silviu Ferciug, Corul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Reşiţa Montană, îndrumat de dl. Ungureanu Petru, Corul „Anastasis” al Parohiei Ortodoxe din Bozovici, condus de d-na instit. Claudia Cherescu, Corul catedralei istorice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeş reunit cu Corul „Ioan Teodorovici” al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Caransebeş, îndrumat de d-na prof. Maria Poneţchi, Corul Parohiei „Ferdinand” din Oţelu-Roşu, dirijat de d-na prof. Elena Ianto, Corul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Petroşniţa, condus de prof. Aurel Isac, Corul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Glimboca, dirijat de ing. Ioan Gaşpar, Corul preoţilor Protopopiatului Ortodox Român Caransebeş, condus de pr. Sorin MâţuCorul Catedralei „Învierea Domnului” din Caransebeş, îndrumat de pr. Gheorghe Tistu şi Corul Episcopiei Caransebeşului, dirijat de pr. Gheorghe Tistu.
Formaţiile corale care au urcat pe scenă au interpretat piese muzicale specifice perioadei pascale din repertoriul naţional şi internaţional. Festivalul este dedicat în special corurilor parohiale şi poartă denumirea vrednicului de pomenire Patriarh Miron Cristea, episcop al Caransebeşului în perioada 1910-1919. În activitatea desfăşurată la Sibiu, Caransebeş şi Bucureşti acesta a sprijinit cu multă dăruire activităţile muzicale.
Evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa ÎPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și a PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. De asemenea, la eveniment au luat parte şi elevi şi studenţi teologi din Caransebeş, preoţi, profesori, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase, iubitori de muzică corală religioasă, din localitate şi din împrejurimi.
Toţi participanţii au primit diplome şi premii din partea Episcopiei Caransebeșului, înmânate de către PS Părinte Episcop Lucian, chiriarhul locului. Festivalul coral de muzică religioasă „Miron Cristea”, organizat de Episcopia Caransebeşului, a ajuns la ediţia a IV-a şi a devenit deja o tradiţie, în Banatul de munte, ca în fiecare an bucuria învierii Mântuitorului Iisus Hristos să fie reprezentată prin frumoasele piese corale.