Festivalul de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, ediţia a III-a

Festivalul de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, ediţia a III-a
Episcopia Caransebeşului a găzduit a treia ediţie a festivalului de poezie în grai bănăţeană
Autor: Serviciul Cultural
În sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, a avut loc, sâmbătă 28 aprilie 2012, festivalul de poezie în grai bănăţean intitulat „Credinţă şi lumină”, ajuns la ediţia a III-a. Acesta a fost organizat de către Episcopia Caransebeşului în parteneriat cu Asociaţia Scriitorilor în Grai Bănăţean şi cu Parohia ortodoxă Ohaba-Mâtnic cu prilejul „Zilelor credinţei şi culturii în Caraş-Severin”, ediţia a VI-a.

În cadrul festivalului a fost lansată revista „Tăt Bănatu-i Fruncea”, care a ajuns la nr. 100, a Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean. Totodată, au fost interpretate poezii religioase şi laice în grai bănăţean de către membrii Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, precum şi de către elevi din judeţele Caraş-Severin şi Timiş. În aplauzele celor prezenţi, binecunoscuţii cantautori prof. Vasile Gondoci şi Didina Curea au interpretat piese de muzică folk.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a numeroşi copii şi tineri, însoţiţi de părinţii lor, de preoţi, de profesori de literatură, de membrii Asociaţiei Scriitorilor în Grai Bănăţean, de elevi şi studenţi teologi caransebeşeni, de prezenţa iubitorilor de folclor, precum şi de cea Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care la final a înmânat tuturor participanţilor diplome şi premii.

Episcopia Caransebeşului sprijină astfel de manifestări culturale pentru că fenomenul literar al poeziei dialectale este unul specific Banatului şi are peste două sute de ani de existenţă. Poezia în grai, dialectală, are ca scop conservarea graiului bănăţean, a cântecelor, a tradiţiilor şi obiceiurilor, precum şi a portului popular. Prin aceste poezii, bănăţenii, conştienţi de averea culturală pe care o au în stăpânire, au decis să o conserve, să o tezaurizeze, pentru a o putea transmite mai departe, aşa cum au moştenit-o de la părinţii lor.



Data: 28 aprilie 2012 • Vizualizări: 934