Festivalul corurilor pentru copii și tineret „Timotei Popovici”

Festivalul corurilor pentru copii și tineret „Timotei Popovici”

Album foto
Vineri, 2 mai, la Sala de Cultură „George Suru” din Caransebeș, s-a desfăşurat cea de-a XXXII-a ediţie a Festivalului corurilor de copii şi tineret „Timotei Popovici”
Autor: Serviciul Prezidial
Vineri, 2 mai, în cadrul ediţiei a VIII-a a manifestărilor intitulate generic „Zilele Credinţei şi Culturii în Episcopia Caransebeșului“, s-a desfăşurat cea de-a XXXII-a ediţie a Festivalului corurilor de copii şi tineret „Timotei Popovici”. Evenimentul cultural a fost organizat de Episcopia Caransebeşului în parteneriat cu Primăria Municipiului Caransebeș și Casa de Cultură a oraşului.

Manifestarea culturală s-a desfăşurat în Sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş în prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian şi a altor personalităţi ale oraşului şi judeţului. În ediţia din acest an au urcat pe scenă şapte formaţii corale de copii şi tineri din Eparhia Caransebeșului, dar și din alte eparhii. Au încântat auditoriul: Corul „Piticot” al Liceului Bănățean Oțelul Roșu, condus de prof. Cristina Zaharia, Corul „Steluțe” al Școlii Gimnaziale nr. 2 din Reșița, dirijat de prof. Mariana Brebenariu, Corul „Canon II” din Marga, sub conducerea prof. univ. dr. Dumitru Jompan, Corul „Vlăstarele Orăștiei” al Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Orăștie, sub bagheta prof. Androne Petru Eli, Corul Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, dirijat de prof. Silvia Poiană, Corul „Osana” al Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși Români, Filiala Lugoj, dirijat de prof. Alina Bogoevici şi Corul „Tibiscum” al Secției de Teologie din Caransebeș, sub conducerea pr. prof. Gheorghe Tistu.

„Ne-am bucurat în această seară de prestația corurilor de copii și tineret care ne-au încântat, iar mesajul pe care ni l-au transmis a fost acela de prelungire a bucuriei pascale, toate formațiile corale interpretând troparul Învierii, «Hristos a înviat»”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Festivalul „Timotei Popovici” este primul festival coral pentru copii şi tineret din România şi a debutat în comuna Marga – judeţul Caraş-Severin, în anul 1982. Iniţiatorii şi susţinătorii festivalului de-a lungul anilor au fost Domnul profesor universitar dr. Dumitru Jompan şi Doamna Lia Jompan.

„Festivalul corurilor de copii şi tineret „Timotei Popovici” a fost transferat din anul 1995 la Caransebeş, unde Episcopia, Primăria şi Casa de Cultură s-au ocupat îndeaproape de organizarea lui. Excepţie a făcut ediţia a XXVIII-a, când festivalul s-a desfăşurat în capitala judeţului nostru, Reşiţa. Motivele pentru care Episcopia a susţinut an de an desfăşurarea festivalului au fost promovarea muzicii religioase şi cinstirea ce trebuie adusă preotului compozitor Timotei Popovici, un mare compozitor de muzică şi melodii corale pentru copii”, a arătat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

Deşi a activat cea mai mare parte a vieţii la Sibiu, Timotei Popovici este bănățean, cu origini în localitatea Tincova, judeţul Caraş-Severin, fiind cel mai prolific compozitor de muzică corală pentru copii.


Data: 2 mai 2014 • Vizualizări: 1237