Festivitate de premiere a câștigătorilor concursului național „Icoana și Școala mărturisirii”, la București

Festivitate de premiere a câștigătorilor concursului național  „Icoana și Școala mărturisirii”, la București
În perioada 20-21 mai 2017 a avut loc, la București, festivitatea de premiere a Concursului Național de Creație „Icoana și Școala mărturisirii”
Autor: Departamentul de tineret
În perioada 20-21 mai 2017 a avut loc, la București, festivitatea de premiere a Concursului Național de Creație „Icoana și Școala mărturisirii”, derulat de Patriarhia Română, în cadrul programului catehetic „Hristos împărtășit copiilor”.

Evenimentul a debutat sâmbătă 20 mai 2017 când, delegațiile sosite din toate cele 29 de eparhii de pe cuprinsul Patriarhiei Române au vizitat Palatul Patriarhiei s-au închinat la sfintele moaște din Catedrala Patriarhală, după care au vizionat filmul de prezentare al proiectului la nviel național, realizat de Trinitas Tv.

A doua zi, la praznicul Sfinților Împărați Constantin și Elena – hramul Catedralei Patriarhale – la finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a premiat câștigătorii concursului, alături de coordonatorii lor, oferindu-le diplome omagiale și daruri constând în cărți și obiecte bisericești.

Din partea Episcopiei Caransebeșului, la festivitatea de premiere a participat eleva Anita Radics de la parohia Măureni, alături de părintele Mihai Ciucur, coordonator al Departamentului de tineret al eparhiei. Portofoliul câștigător la nivelul eparhiei noastre a cuprins un interviu cu pictorii iconari Matei și Kornelia Schinteie, precum și une eseu pe tema mărturisirii credinței în rândul tinerilor din zilele noastre.

„Eu o numesc o mare binecuvântare – da, aceste clipe de bucurie duhovnicească petrecute pe Colina Bucuriei. Am pornit cu Banatul de Munte în inimă și fiecare pas pe care l-am făcut în acele locuri vorbea despre întreaga tinerețe de acasă. Pe lângă faptul că acest ultim an în care am participat la acest concurs a reprezentat un câștig, experiența m-a învățat mai frumos ca niciodată că drumul pe care am pornit (cu toții) este cel bun, iar din tinerețea mea, cu care am plecat pe această cale, și eu trebuie să mă străduiesc să fac lumină în acest întuneric al pierzării și să încerc să construiesc drum către adevărul frumuseții de a fi tânăr ortodox azi”, a mărturisit Anita Radics, reprezentanta Episcopiei Caransebeșului.

Concursul s-a adresat tuturor elevilor din învăţământul preuniversitar (7-18 ani) care sunt implicaţi în programul catehetic Hristos împăr¬tășit copiilor, fiind un excelent prilej de concretizare a misiunii cu copiii și tinerii pentru cei care ostenesc la catedră sau la amvonul bisericii noastre.

Data: 23 mai 2017 • Vizualizări: 624