Floriile la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeș

Floriile la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeș

Album foto
La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. La sfânta slujbă au venit foarte mulți credincioși să se bucure de ziua Praznicului Floriilor și să-și deschidă sufletul pentru a-L întâmpina pe Mântuitorul cu inimile curate, la fel ca și pruncii.

În cadrul Sfintei Liturghii Preasfințitul Lucian a sfințit și crengile de salcie care la final au fost împărțite credincioșilor pentru a le duce la casele lor în semn de binecuvântare și de mărturie a păcii Mântuitorului și a bucuriei credinței, în familie și în societate.

„Au fost foarte mulți credincioși la biserică, foarte mulți dintre ei s-au împărtășit cu sfintele Taine, mai ales copii și tineri. Ne bucurăm atunci când bisericile noastre sunt pline și arhipline de credincioși dornici să-L întâmpine pe Mântuitorul Iisus Hristos și să se alăture pruncilor și oamenilor curați cu inima care au strigat «Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnlui». Credincioșii noștri au plecat astăzi împăcați la casele lor purtând în mâini ramuri de salcie, iar noi i-am îndemnat la o viață autentică și consecventă din punct de vedere spiritual, să aibe credință fierbinte și dragoste mare față de Dumnezeul nostru, care s-a jertfit pentru noi. Trebuie să fim alături de Mântuitorul, să-I purtăm Crucea, dar să ne purtăm și crucea noastră, pentru că El și-a purtat-o pentru păcatele noastre, iar noi trebuie s-o purtăm pentru noi și pentru a noastră mântuire, pentru iertarea păcatelor noastre și izbăvirea de fărădelegi și patimi”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

La Sfânta Liturghie răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Episcopale. Pe lângă crengile verzi de salcie, toţi cei prezenţi la sfânta slujbă au primit iconiţe cu Praznicul Floriilor.



Data: 10 aprilie 2017 • Vizualizări: 2147