Folos duhovnicesc la Mănăstirea Almăj-Putna

Folos duhovnicesc la Mănăstirea Almăj-Putna

Album foto
La Praznicul „Schimbării La Față” Mănăstirea Almăj-Putna și-a sărbătorit hramul
Autor: Serviciul Prezidial
Cunoscută este Mănăstirea Almăj-Putna din Valea Almăjului, județul Caraș-Severin, deoarece mulți pelerini îi trec pragul, mai ales la Praznicul „Schimbării la Față” din 6 august. Astăzi, când acest așezământ monahal și-a sărbătorit hramul, alături de numerosul sobor de preoți s-au alăturat în rugăciune și câteva sute de credincioși. În această zi de sărbătoare a fost oficiată Sfânta Liturghie de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, delegatul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Părintele vicar a scos în evidență în cuvântul adresat la final, că doar rugându-ne putem să ne schimbăm modul de viață. „Momentul trasfigurării lui Hristos, Schimbarea la Față s-a putut întâmpla doar în urma rugăciunii, deoarece după cum știm cu toții Mântuitorul înainte de acest moment s-a retras în rugăciune. De aici vedem cât de importantă este rugăciunea, iar omul doar prin rugăciune se transfigurează, devine om duhovnicesc, din om rău devine om bun. Acestea sunt roadele rugăciunii noastre personale, dar și comune atunci când venim cu toții la Sfânta Biserică.”

De asemenea, părintele arhimandrit a expus câteva metode de comportament pe care trebuie să le aibă fiecare credincios în legătura sa cu Dumnezeu și care se regăsesc în mesajul praznicului de astăzi: „Trebuie să fim foarte atenți când venim la rugăciune în Casa Tatălui Ceresc, cu credință, cu dragoste și cu multă dăruire de sine. Ar trebui să venim la biserică cu multă luare aminte și să fim concentrați la momentul liturgic, și după aceea să ne îngrijim și de celelalte, pentru că ce simțim la Sfânta Liturghie sunt simțăminte ce nu le întâlnim în afara bisericii, Biserica fiind cerul cel de pe pământ, este tinda Raiului în care noi intrăm și pregustăm din Împărăția lui Dumnezeu”.

La finalul Sfintei Liturghii părintele vicar Constantin Timiș a binecuvântat și prinoasele ce au fost pregătite pentru hramul mănăstirii, grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului înfrumusețând cântarea la strană în această zi de sărbătoare.

Credincioșii au primit folos duhovnicesc închinându-se astăzi și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Oikonomissia (Ocrotitoarea), copie adusă din Sfântul Munte Athos, ce va rămâne definitiv în sfânta mănăstire din Valea Almăjului.

În toamna anului 1996 a început construcţia așezământului monahal Almăj-Putna, iar viaţa călugărească propriu-zisă în luna martie a anului 1997. În anul 1999 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicat schitul la rang de mănăstire cu hramul „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos”.

Data: 6 august 2018 • Vizualizări: 1499