Sala Multimedia a Centrului de Tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” Moniom a găzduit miercuri 20 iunie 2018 o primă sesiune a programului de formare voluntari tabere implementat de Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului în rândul membrilor Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte
Autor: Departamentul de Tineret
În scopul organizării în bune condiții a taberelor pentru copii și tineri pe care Episcopia Caransebeșului, alături de alți parteneri din județ, intenționează să le desfășoare pe parcursul vacanței de vară, în această perioadă au loc mai multe stagii de formare și perfecționare a tinerilor voluntari, membri ai ATOR Banatul de Munte. La aceste sesiuni de formare participă tinerii care au depus aplicații și au fost selectați să sprijine în calitate de voluntari taberele din această vară, alături de formatori cu experiență în educația non-formală adresată liceenilor și studenților.
La prima sesiune de formare au participat voluntarii care vor fi implicați în organizarea taberei de creație „Credință și artă pentru toți”, care va avea loc la Coronini, în perioada 1-7 iulie 2018. Este vorba de tineri din Reșița, Caransebeș și Oravița, care au luat contact, unii dintre ei pentru prima dată, cu atribuțiile specifice organizării taberelor de vară, în calitate de asistenți tabără. Activitatea de formare a fost coordonată de părintele Mihai Ciucur și susținută de prof. Georgiana Ciucur – formator acreditat ANC, de la Departamentul de Tineret al eparhiei şi a constat în stabilirea şi asumarea sarcinilor de lucru, în conformitate cu obiectivele taberei, precum şi într-o secţiune dedicată gestionării potenţialelor conflicte care pot apărea în cadrul echipei.
„Cu toți membrii echipei de formatori și asistenți tabără care au participat la formarea de azi am închieat un contract de voluntariat pe o perioadă de patru luni – iunie – septembrie 2018, pentru că aceștia vor sprijini atât implementarea activităților din cadrul taberei de creație de la Coronini, cât și atelierele care se vor desfășura în cadrul proiectului ”Împreună pentru copiii noștri”, derulat de Centrului de Tineret Moniom în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița. Așadar, este vorba de un program de formare mai complex și care se va întinde pe perioada mai multor luni și în urma căruia tinerii își vor dezvolta abilități de relaționare și comunicare cu copii proveniți atât din medii sociale defavorizate, cât și cu părinți ai acestora” a precizat părintele Mihai Ciucur, coordonator al Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului.
La rândul său, Anita Radics – coordonatoarea ATOR Banatul de Munte, a mărturisit: „Prin întâlnirile de lucru premergătoare taberelor pe care noi le organizăm, întâlnire cum a fost și cea de astăzi, noi am reușit de fiecare dată să înțelegem că numai întâlnindu-ne și comunicând astfel, putem pune la punct lucruri foarte importante legate de rolul fiecăruia în activitățile pe care le vom desfășura. Putem descoperi, contribuind fiecare cu ceva la formarea unei idei, metode de a ne apropia de copiii pe care îi vom avea în grijă, de a ne comporta cu ei, de a-i aborda din toate punctele de vedere. Nu e o responsabilitate mică faptul că noi, tinerii voluntari de la ATOR Banatul de Munte, avem grijă atât de copii, cât și de activitățile care ne-au fost distribuite ca sarcini prioritare în derularea taberei. E o mare responsabilitate și, totodată, o deosebită onoare pentru noi că, din nou, avem ocazia de a ne mai exersa abilitățile de voluntari, dar și de a ne implica în activitățile centrale ale taberei și nu doar, ceea ce înseamnă că ne vom ocupa de bucuriile copiilor în cea mai mare parte a timpului, adică vom deveni frați mai mari pentru ei. De fiecare dată așteptăm aceste tabere cu nerăbdare pentru că, atât micuții, cât și noi, câștigăm experiențe și amintiri prețioase care ne îmbogățesc sufletește pe toți și suntem convinși că acest lucru se datorează faptului că, împreună, ne desfășurăm întreaga activitate având binecuvântarea lui Dumnezeu, iar acest lucru ne creează o bucurie nespusă”.
Următoarea sesiune de formare va avea loc tot la Moniom, în după amiaza zilei de 25 iunie și va consta în întocmirea în detaliu a graficului de sarcini asumate de fiecare membru al echipei, în conformitate cu fișa postului voluntarului și cu programul taberei, precum și simularea unor situații reale care pot apărea în relația cu beneficiarii.
Tabăra de creație „Credință și artă pentru toți” se desfășoară, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, pentru al șaptelea an consecutiv în eparhia noastră. La cea de-a unsprezecea ediție, care va avea loc la Coronini, în perioada 1-7 iulie 2018, vor participa 30 de copii cu vârste între 7 și 14 ani de pe întreg cuprinsul eparhiei. Este vorba atât de copii proveniți din familii cu risc de excluziune socială, cât și de copii cu rezultate foarte bune la învățătură, care vor participa la un bogat program artistic, cultural și de divertisment, specific sezonului estival.