Și în acest an în preajma sărbătorilor de iarnă, Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului, a găzduit un moment artistic închinat Praznicului Nașterii Domnului
Autor: Serviciul Prezidial
Și în acest an în preajma sărbătorilor de iarnă, Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului, a găzduit un moment artistic închinat Praznicului Nașterii Domnului. Spectacolul s-a desfășurat vineri, 12 decembrie, la orele serii și a fost prezentat de elevi de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, împreună cu elevi de la Colegiul Național „Traian Doda” și Liceul Tehnologic „Decebal” din localitate.
Evenimentul s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și a debutat cu interpretarea piesei de teatru „Viflaimul” de Victor Ion Popa. În continuare artiștii au prezentat „pițărăii”, tradiția cu „ignatul”, precum și alte obiceiuri și tradiții din Banat, care vestesc Nașterea Domnului. La fel ca în fiecare an ceata de urători, îmbrăcaţi în costume tradiţionale au închinat din versurile „Pluguşorului” cele mai bune gânduri de sănătate, spor şi bucurie duhovnicească pentru Anul Nou ce stă să înceapă.
„Vremea postului Crăciunului este o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Aceasta pentru că apropiata sărbătoare a Naşterii Domnului este momentul ce a adus pe pământ bucuria cerului. În duhul bucuriei de sărbătoare, elevii seminariști au interpretat într-o formă dramatică, parte din evenimentele petrecute la naşterea Mântuitorului în lume. Putem afirma că am fost introduşi în atmosfera vremurilor de acum 2000 de ani şi am colindat şi noi și magii şi păstorii către peştera Betleemului. Nădăjduim ca jertfa artistică a elevilor seminariști să înduplece multe suflete risipite şi să le întoarcă «pe altă cale», pe drumul spre Hristos”, a subliniat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Manifestarea s-a bucurat de un public numeros care a gustat cu emoție și entuziasm din momentele artistice puse în scenă de actori. În încheierea spectacolului s-a cântat de către toți cei prezenți colindul sfânt și bun „O ce veste minunată” și tradiționalul „La mulți”. La final Preasfințitul Părinte Lucian a răsplătit pe artiști cu daruri și tuturor celor prezenți le-a oferit iconițe și calendare.