„Gânduri către Dumnezeu” în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Vasiova

„Gânduri către Dumnezeu” în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Vasiova
Duminică, 18 decembrie, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Vasiova a răsunat de glasul copiilor și tinerilor care au adus „colindul sfânt și bun”, dar și gândurile lor curate către Dumnezeu
Autor: Gabriela Șerban
Duminică, 18 decembrie, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Vasiova a răsunat de glasul copiilor și tinerilor care au adus „colindul sfânt și bun”, dar și gândurile lor curate către Dumnezeu.

Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa și Centrul de tineret „Vasiova” au organizat lansarea celui mai recent volum din ciclul „Gânduri către Dumnezeu”, volumul celei de-a IX-a ediții a concursului cu același nume, de creații literar-artistice pentru copiii și tinerii bocșeni.

După Sfânta Liturghie și cuvântul de înțelepciune rostit de pr. Doru Melinescu, membrii Centrului de tineret „Vasiova”, coordonați de dna. prof. Loredana Melinescu, s-au așezat lângă tradiționalul brad de Crăciun și au recitat din creațiile proprii, apoi au colindat vestind apropiata sărbătoare a Nașterii Domnului.

Despre carte și proiectul „Gânduri către Dumnezeu” au vorbit Gabriela Șerban și Doru Melinescu, iar eleva Alexandra Știubei-Gârboni a fost cea care și-a prezentat lucrările premiate în concurs, ediția 2016.

„O ce veste minunată!...” a fost colindul care a încheiat programul literar-artistic pregătit de tinerii Centrului „Vasiova”, tineri care deja își creează lucrările pentru viitoarea ediție „Gânduri către Dumnezeu”, a X-a, una aniversară.

Data: 19 decembrie 2016 • Vizualizări: 772