Graiul bănățean va fi promovat la Bozovici

Graiul bănățean va fi promovat la Bozovici
Sâmbătă, 28 aprilie, la Bozovici, se va desfășura a 9-a ediție a Festivalului de poezie în grai bănăţean
Autor: Serviciul Cultural
În cadrul Zilelor Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului, sâmbătă, 28 aprilie, la Bozovici, se va desfășura a 9-a ediție a Festivalului de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”.

Manifestarea culturală care adună an de an tineri de toate vârstele ce interpretează cântece și rostesc poezii religioase şi laice în grai bănăţean, va fi organizată de Episcopia Caransebeşului în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor în Grai Bănăţean, Parohia Ohaba Mâtnic din Protopopiatul Caransebeş, Primăria Bozovici și Parohia Bozovici.

Evenimentul se împarte în două sesiuni, cea științifică având loc în Sala de ședințe a Primăriei Bozovici, iar cea artistică la Casa de Cultură Bozovici.

La festivalul ce are ca scop conservarea graiului bănățean, a cântecelor, a tradițiilor, a obiceiurilor și a portului popular din Banat, sunt așteptați iubitorii de folclor pentru a se bucura împreună cu autorii de creații literare în versuri.

Data: 27 aprilie 2018 • Vizualizări: 579