Cu prilejul praznicului Adormirii Maicii Domnului numit în popor şi Paştele de vară,am avut o dublă bucurie aici în Oraviţa ,fiind hramul uneia din cele trei biserici ortodoxe din localitate
Autor: Pr. Stanciu Petru Tită
Cu prilejul praznicului Adormirii Maicii Domnului numit în popor şi Paştele de vară,am avut o dublă bucurie aici în Oraviţa ,fiind hramul uneia din cele trei biserici ortodoxe din localitate .Acest eveniment s-a desfăşurat in perioada 14-16 august anul ,debutând cu slujba de seară a vecerniei,apoi slujba Prohodului Maicii Domnului.Cadrul principal al evenimentului s-a desfăşurat pe data de 15 august,cu slujba utreniei, a Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii în cadrul căreia au participat un sobor de slujitori format din preoţii gazdă ai evenimentului pr. Bobescu Zenovie Marinel, pr. Stanciu Petru Tită şi onoraţii oaspeţi pr. Moldovan Gelu Petru şi pr Mureşan Alin Florentin, în a treia zi de praznic marti 16 august alăturându-se acestui sobor şi seniorul oraviţei pr. Găvadină Ion Doru.
Bucuria a fost foarte mare şi cu o puternic încărcătură emoțională. S-a ţinut un frumos cuvânt de învăţătură de către coordonatorul centrului pastoral Oraviţa pr. Gelu Moldovan ,cuvânt care a pus accentual pe importanţa cinstirii Preacuratei Maicii noastre Născătoarei de Dumnezeu şi grija de a ne păstra învăţătura ortodoxă nealterată de alte mesaje străine Bisericii noastre. A urmat un moment emoţionant prin care au fost aleşi ,,naşii’’ bisericii care anul acesta s-a realizat prin distinsa familie Almăjan care vor purta de grija bisericii noastre cu mare bucurie şi smerenie cum au făcut şi până acum. De asemenea ne-am bucurat şi de prezenţa oficialităţiilor Oraviţei,mai ales de prezenţa domnului primar Ursu Dumitru .
La întraga festivitate au participat un număr mare de credincioşi care la sfârşitul sfintei Liturghii au primit sarmale şi bucate alese pregătite cu ajutorul familiei Mândroane,o altă familie apropiata bisericii noastre. Mulţumim lui Dumnezeu şi Preacuratei Sale Maici pentru purtarea de grijă şi pentru toate darurile pământeşti dar mai ales cereşti.