La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a săvârşit Liturghia Darurilor înainte sfinţite la Parohia Ohabiţa din Protopopiatul Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, biserica parohiei Ohabiţa din Protopopiatul Caransebeş şi-a sărbătorit ocrotitorul. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a săvârşit Liturghia Darurilor înainte sfinţite şi a sfinţit noile uşi împărăteşti şi diaconeşti.
La Sfânta Liturghie au participat autorităţi locale alături de un număr mare de credincioşi dintre care foarte mulţi copii şi tineri care la momentul potrivit s-au împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine.
Ierarhul în cuvântul de învăţătură a precizat: „Aşa a rânduit Dumnezeu ca astăzi să nu fim în altă parte. Să nu mergem la o biserică dintr-o parohie urbană, nici măcar la catedrala istorică a Caransebeşului şi să venim aici la Ohabiţa pentru că nu am slujit nicio Liturghie. Am vizitat această parohie, am săvârşit slujba vecerniei dar Sfânta Liturghie arhierească nu a fost slujită de către noi în această bisericuţă care la prima vedere ne aduce aminte de o biserică a unui schit, a unui aşezământ monahal. Am venit aici cu mare bucurie cu câteva zile înainte de praznicul Floriilor şi cu aproape două săptămâni înainte de marele praznic al creştinătăţii, Învierea Domnului, ştiind că este hramul acestei biserici, ştiind că părintele Ioan împreună domnul primar, consiliu local, consiliu parohial au făcut lucruri importante în această parohie, uşile împărăteşti şi diaconeşti din biserică au fost înlocuite şi icoanele astăzi au fost sfinţite. După Sfânta Liturghie am binecuvântat casa parohială aflată într-o parohie misionară. Într-adevăr lucruri mari într-o comunitate mică dar harnică, activă, receptivă, rugătoare şi dianmică”.
În cadrul Sfintei Liturghii părintele paroh în semn de apreciere pentru rodnica activititate pastoral-misionară dar şi gospodărească, a fost hirotesit iconom stavrofor iar ctitorii şi binefăcătorii au primit din partea Ierarhului acte de cinstire. La final Chiriarhul a sfinţit casa parohială atribuită parohiei prin grija primarului şi a consiliului local al comunei Păltiniş.
Localitatea Ohabiţa este situată la 15 km de Caransebeş şi este atestată documentar în anul 1433. În sat a existat o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Gheorghe construită în jurul anului 1800. Biserica parohială de acum a fost construită în anul 1985 şi a fost târnosită la data de 15 iulie 1990 de către ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului.