Biserica românească din Zrenianin şi-a sărbătorit hramul
Autor: Pr. Petru Berbentia
În fiecare an, la hramul bisericii parohiale, românii din vechea localitate românească Becicherecul Mare, numită astăzi Zrenianin în onoarea și memoria partizanului Žarko Zrenjanin Uča (1902–1942), se adună şi participă la o slujbă de seară în cadrul căreia se săvârşeşte şi rugăciunea îndătinată în Banatul de Pustă, numită „slujba de tăiere a colacului”.
În acest an, la invitaţia organizatorilor au răspuns părintele Petru Drăghicescu din Timişoara, preotul Petru Berbentia de la parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Reşiţa, preotul Ioan Mermeze din Ghiroda, preotul Emanuel Mojic din Toracul Mic şi preotul Cristian Popi din Toracul Mare, cel care administrează şi această parohie. Cel care s-a ocupat de toate cele necesare praznicului a fost Voin Dinicu, numit şi „naşul parohiei” pentru anul ce a trecut de la ultima prăznuire.
La vremea potrivită, soborul de preoţi a săvârşit slujba de sfinţire a apei, iar toţi cei prezenţi au sărutat Sfânta Cruce şi au fost binecuvântaţi. S-a continuat cu binecuvântarea prinoaselor, ca simbol al grijei pe care Dumnezeu o poartă oamenilor şi apoi părintele Petru Drăghicescu a transmis mesajul de binecuvântare al Preasfinţitului Daniil, Episcopul locţiitor al Daciei Felix, în care a mulţumit tuturor românilor şi a vorbit despre însemnătatea sărbătoririi hramului bisericii parohiale.
Ca o ştafetă ce trenuie dusă mai departe, domnul Eugen Călăcean, a preluat grijile organizării hramului de anul viitor. Apoi, părintele Ioan Mermeze a prezentat viaţa Sfintein Cuvioase Parascheva. În final, preotul Petru Berbentia a trasmis cuvântul de binecuvântarea al Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, în care a vorbit despre relaţiile de bună frăţietate cu românii de peste graniţe, relaţii promovate şi susţinute de Preasfinţia Sa. Părintele Petru Berbentia a mai amintit şi de sprijinul pe care Episcopia Caransebeşului îl acordă fraţilor români din Serbia, precum şi de împreuna-slujire la marile evenimente ale parohiilor româneşti din Voivodina şi Timoc.
La eveniment au fost prezenţi şi câţiva membrii ai parohiei Sărcia, care au preluat încă un transport de carte românească de la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul reşiţean Govândari, cărţi necesare înfiinţării şi deschiderii celei de a treia bibioteci parohiale româneşti din Voivodina. Delegaţia a fost condusă de Valeri Moşescu, care a fost însoţit şi de Nicoleta Suciu, redactorul emisiunii în limba română de la postul local de radio Seceani.
Parohia Ortodoxă Română din Zrenianin s-a înfiinţat la data de 22 septembrie 2010, din iniţiativa părintelui Petru Drăghicescu, paroh în Toracu Mare. Din comitetul de iniţiativă au făcut parte: pr. Petru Drăghicescu, Fluture Chentă, Dinicu Voin, Mata Dănuţ, Eugen Călăcean, Marcel Besu şi Liliana Spăriosu. În localitatea Zrenianin trăiesc peste 700 de români care au nevoie de asistenţă religioasă şi de un lăcaş de rugăciune. Biserica parohială are are ca hram praznicul „Sfintei Cuvioase Parascheva”, sărbătorită în fiecare an la data de 14 octombrie.