Hramul Capelei din incinta Spitalului Municipal din Caransebeș

Hramul Capelei din incinta Spitalului Municipal din Caransebeș
În Duminica a XX-a după Rusalii, biserica „Sf. Ap. şi Evanghelist Luca” din incinta Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş şi-a serbat hramul
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a XX-a după Rusalii, biserica „Sf. Ap. şi Evanghelist Luca” din incinta Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş şi-a serbat hramul. La eveniment au participat, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, părintele arhimandrit Constantin Timiş, vicar eparhial şi părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc. La orele dimineţii, în biserica spitalului a fost oficiată Sfânta Liturghie, la slujbă participând numeroase cadre medicale, pacienţi, dar şi credincioşi caransebeşeni, mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se cu Sfintele Taine.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele consilier Alin Câmpean, care a vorbit celor prezenţi despre ocrotitorul locaşului de cult, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, patron al medicilor, dar şi al iconarilor creştini. „Dacă la spital ajungem mai ales atunci când suntem încercaţi de boală, de această dată am venit pentru a-l cinsti pe unul dintre apostolii Mântuitorului, Sfântul Evanghelist Luca, care era de profesie medic şi care s-a învrednicit să fie participant la cina euharistică de la Emaus, împreună cu Domnul Hristos Cel înviat şi cu apostolul Cleopa. Aducem cu această fericită ocazie şi cuvântul de binecuvântare al Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi felicităm din partea Preasfinţiei Sale pe părintele Luca Popovici, preot de caritate, care, cu timp şi fără de timp, de mulţi ani se osteneşte să mângâie sufleteşte pe toţi cei ce ajung în acest spital”, a arătat în cuvântul său părintele Alin Câmpean.

Biserica de lemn din incinta Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş a fost ridicată din lemn, cu sprijinul cadrelor medicale ale spitalului, dar şi al multor credincioşi din zona localităţii Caransebeş. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2006, locaşul fiind târnosit doi ani mai târziu de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. De mai multe ori în cursul anului, Chiriarhul poposeşte aici pentru a oficia Taina Sfântului Maslu şi pentru a aduce binecuvântare şi mângâiere tuturor suferinzilor care sunt internaţi în cadrul spitalului.

Data: 21 octombrie 2014 • Vizualizări: 887