Hramul mănăstirii Almăj-Putna

Hramul mănăstirii Almăj-Putna
La praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, mănăstirea Almăj-Putna şi-a sărbătorit hramul
Autor: Serviciul Prezidial
Situată în frumoasa Vale a Almăjului, mănăstirea Almăj Putna din Episcopia Caransebeşului găzduieşte o oază de linişte şi duhovnicie pentru creduincioşii din această zonă. În fiecare an la praznicul „Schimbării la Faţă” a Mântuitorului Iisus Hristos sute de credincioşi trec pragul acestei mănăstiri pentru a lua parte la rugăciunile şi slujbele care se oficiază aici cu prilejul hramului.

Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată, în altarul de vară, din încredinţarea Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, de arhimandritul Constantin Timiş vicar-administrativ al Episcopiei Caransebeşului, înconjurat de un numeros sobor de preoţi. La momentul cuvenit părintele vicar a rostit un bogat cuvânt de învăţătură în care a explicat credincioşilor prezenţi semnificaţia praznicului Schimbării la Faţă a Domnului. De asemenea a fost rostită rugăciunea de binecuvântare a rodului viei, după cum este obiceiul în fiecare an la acest praznic. La slujbă au participat autorităţi locale precum şi un număr impresionant de credincioşi.

Mănăstirea Almăj-Putna a luat fiinţă la începutul lunii martie 1996 când ieromonahul Sava Gana împreună cu alţi călugări au preluat administrarea schitului. Prin osteneala călugărilor şi contribuţia oamenilor de bine s-a concretizat construcţia unui paraclis de vară, a corpului de chilii, a paraclisului de iarnă şi a unui sector agro-zootehnic pe un teren aflat în apropierea schitului. În anul 1999 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicat schitul cu hramul „Schimbarea la faţă a Mântuitorului Iisus Hristos” la rang de mănăstire.

Actualmente obştea monahală condusă de părintele protosinghel Andrei Radu întreprind pe mai departe lucrări de amenajare a corpului de chilii, fiind deopotrivă un loc de viaţă duhovnicească, de întărire în dreapta credinţă şi mulţumire sufletească pentru credincioşii care calcă pragul acestei mănăstiri.

Data: 7 august 2013 • Vizualizări: 793