Hramul Mănăstirii Lainici. Șase ierarhi ai Bisericii noastre au slujit în ziua Schimbării la față

Hramul Mănăstirii Lainici. Șase ierarhi ai Bisericii noastre au slujit în ziua Schimbării la față
La Praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a participat la hramul Mănăstirii Lainici
Autor: www.basilica.ro
Mii de credincioși s-au rugat împreună cu un sobor de arhierei ai Bisericii noastre la hramul Mănăstirii Lainici în ziua sărbătorii Schimbării la Față a Domnului, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Sărbătoarea a început de sâmbătă seara, 5 august 2017, cu oficierea slujbei Vecernicei, unită cu Litia şi Privegherea. În biserica Mănăstirii Lainici a slujit IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, iar la Schitul Locurele, PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

În ziua hramului, ceremonialul liturgic a fost oficiat de cei doi ierarhi prezenți, cărora li s-au alăturat: IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor şi PS Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul Psaltic Sfântul Mare Mucenic Dimitrie al Catedralei Mitropolitane din Craiova.

La finalul slujbei, IPS Irineu a rostit un cuvânt de învăţătură despre semnificaţia teologică a marelui praznic. „Darul vederii ne este dat de Dumnezeu ca să percepem lumina cerească a Preasfintei Treimi, întipărită în fiecare dintre noi. Prin urmare, vom putea vedea şi noi Schimbarea la Faţă, dacă ne vom ridica la înălţime”, a subliniat Părintele Mitropolit.

„Sfinţii care se îndeletniceau cu rugăciunea inimii, cum au fost Sfântul Cuvios Irodion, Sfântul Ierarh Calinic şi alţii, au văzut slava cerească pentru că s-au detaşat de lucrurile pământeşti, trecând prin Harul Duhului Sfânt dintr-o stare obişnuită a tuturor oamenilor, la starea duhovnicească, desăvârșită”, a adăugat ierarhul.

În aceeași zi, IPS Irineu a dăruit din partea Mănăstirii Lainici fragmente din moaştele Sfântului Iridon pentru două comunități ortodoxe. Un fragment a fost primit de Pr. Ionel Popescu, vicar administrativ al Mitropoliei Banatului, pentru Biserica Naşterea Maicii Domnului – Iosefin din Timişoara. De asemenea, o raclă cu fragmente din moaştele Sfântului Irodion de la Lainici va merge la o parohie din Spania ce îl va avea ocrotitor.

Data: 7 august 2017 • Vizualizări: 2108