Hramul mănăstirii Sfânta Ana din Orșova

Hramul mănăstirii Sfânta Ana din Orșova
Luni, 25 iulie, Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeșului a participat la hramul mănăstirii Sfânta Ana din Orșova
Autor: www.episcopiaseverinului.ro
Luni, 25 iulie, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Adormirea Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, mănăstirea Sfânta Ana din Orșova și-a serbat hramul. Cu acest prilej slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de cinci ierarhi format din ÎPS Irineu Mitropolitul Olteniei, PS Lucian Episcopul Caransebeșului, PS Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Siluan Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria și PS Paisie Lugojanul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

În cuvântul de învățătură ÎPS Irineu, Mitropoitul Olteniei le-a vorbit credincioșilor despre lumina credinței care trebuie sa strălucească în viața și în faptele tuturor, așa cum lumina credinței Sfintei Ana a străbătut veacurile până la noi fiindu-ne model de viețuire, fapte bune și rugăciune stăruitoare.

La rândul său, PS Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei le-a mulțumit ierarhilor prezenți pentru participarea la acest eveniment deosebit de important pentru eparhia noastră, dar și maicii starețe Iustina Popovici și tuturor ostenitoarelor care țin aprinsă candela în acest sfânt lăcaș de închinare.

Mănăstirea Sfânta Ana a fost ctitorită de ziaristul interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat în zona Orșovei în calitate de tânăr sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie în primul Război Mondial. La finalul Sfintei Liturghii soborul de ierarhi a oficiat slujba parastasului pentru Pamfil Șeicarul, ctitorul acestui sfânt lacaş de cult dar și pentru viețuitoarele acestei mănăstiri trecute la Domnul.

Data: 26 iulie 2011 • Vizualizări: 2481