Hristos a înviat! - în Govândarul Reşiţei

Hristos a înviat! - în Govândarul Reşiţei
Ca în fiecare an, sărbătoarea a fost trăită cu bucurie de credincioşii parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Microraionul III al cartierului reşiţean Lunca Bârzavei (Govândari)
Autor: Pr. Petru Berbentia
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a tuturor creștinilor, pe care noi o definim în cântările Bisericii ca şi „praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”. Ea reprezintă o „minune a minunilor” care a avut loc în istorie și face diferenţa între creștinism şi toate celelalte religii, deoarece Domnul Hristos, Înviat, ne adevereşte tot timpul că este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, care s-a jertfit pentru noi. şi a înviat pentru noi !

Ca în fiecare an, sărbătoarea a fost trăită cu bucurie de credincioşii parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Microraionul III al cartierului reşiţean Lunca Bârzavei (Govândari). Pentru cei foarte mulţi credincioşi s-au nevoit prin post, rugăciune şi participare activă la toate slujbele săvârşite în biserică în timpul Postului Mare, zilele de sărbătoare au venit ca o împlinire a aşteptării, ca o bucurie deplină.

Lumina adusă de la Sfântul Mormânt din Ierusalim prin grija Patriarhiei Române şi apoi de la Timişoara, prin implicarea Episcopie noastre, a fost aşteptată cu nerăbdare de miile de credincioşi reşiţeni. După ce, la cumpăna nopţii, s-au stins ecourile chemării „Veniţi de luaţi Lumină”, şi după ce s-a vestit Învierea prin cuvântul Sfintei Evanghelii şi au cântat, împreună cu toţi credincioşii, minunatul imn al Învierii, cei patru preoţi slujitori ai bisericii, preotul paroh Petru Berbentia, preotul Romulus Şandru, preotul Cornel Samuel Şendroni şi preotul profesor Emil Varga au pornit în procesiune prin parohie, vestind tuturor că Hristos a înviat!

La întoarcerea în lăcaşul de cult, creştinii au ascultat şi au cântat slujba Învierii, au luat „Paşti” în pahare pregătite special pentru acest eveniment şi au dus acasă „Lumina Învierii”. La ora obişnuită din Duminica Învierii, preoţii, în sobor, au săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, dându-se citire şi scrisorii Pastorale a Preasfinţitului Părinte Lucian, episcopul Caransebeşului. Şi în acest an ne-a bucurat prezenţa unor oficiali ai oraşului, judeţului şi structurilor naţionale, care au participat la rugăciunea noastră, aşa cum fac de fiecare dată. Şi astfel, am trăit şi am vestit în comuniune creştină deplină, bucuria Învierii Fiului Lui Dumnezeu, Domnul şi Dumnezeul nostru, Mântuitorul Iisus Hristos.

Data: 11 aprilie 2018 • Vizualizări: 415