Hristos împărtășit copiilor la parohia „Sfânta Treime” din Anina

Hristos împărtășit copiilor la parohia „Sfânta Treime” din Anina
În data de 21 Iunie 2010 , la parohia ortodoxă „Sfânta Treime” din Anina, a avut loc prima activitate a cercului misionar pastoral nr. 1 din Protopopiatul Oraviţa, în cadrul proiectului „Sinopticii
La această activitate au fost prezenţi preoţii şi copii participanţi în cadrul proiectului patriarhal „Hristos împărtăşit copiilor”, preoţi şi copii de la parohiile din Oraviţa şi Anina. După rugăciunea de deschidere, pr. Gheroghe Şuveţi a prezentat scopul şi utilitatea acestei activităţi, precum şi rolul important pe care îl au întâlnirile între tineri din diferitele parohii.

A urmat prezentarea piese de teatru „Sfinţii – prietenii copiilor”, de către copii din parohia „Sfânta Treime”, Anina, urmaţi apoi de copii de la parohia „Pogorârea Sfântului Duh”, Oraviţa, care au prezentat piesa „Mironosiţele Femei”.

Coordonatorul zonal al proiectului, pr. Corneliu Hriţcu a arătat în cuvăntul rostit importanţa schimbului de experienţă între tinerii din diferitele parohii, precum şi rolul acestora în viaţa cultului creştin şi în manifestările social-culturale pe care le desfăşoară Biserica.

În încheiere copii au schimbat impresii şi păreri cu privire la activităţile propuse de proiect. Seria de activităţi va continua în săptămânile viitoare în celelalte parohii implicate în proiect.

Data: 23 iunie 2010 • Vizualizări: 1531