„Hristos se naște, slăviți-L!” la Caransebeș

„Hristos se naște, slăviți-L!” la Caransebeș

Album foto
Vineri, 15 decembrie, la Catedrala Episcopală din Caransebeș, au răsunat colindele prin care se vestește că „Hristos se naște, slăviți-L”
Autor: Serviciul Cultural
Vineri, 15 decembrie, la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeș s-a desfășurat spectacolul de colinde intitulat „Hristos se naște, slăviți-L”, care s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Episcop Lucian.

Spectacolul a început cu un moment de reculegere pentru Regele Mihai I al României, după care s-a intonat „Veșnică pomenire”. Pe soleea Catedralei Episcopale au urcat 4 coruri, printre care Corul Seminarului Teologic din Caransebeș, Corul Catedralei Episcopale din Caransebeș, Corul „Ison” al Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița și Corul Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Caransebeș. Coriștii au fost răsplătiți cu daruri, primind de la Preasfințitul Părinte Lucian dulciuri și calendare pentru anul 2018.

„Toate aceste colinde ne-au bucurat și înălțat duhovnicește, meditând în această seară la ceea ce s-a întâmplat în vremea aceea în Betleemul Iudeii, când îngerii din cer au venit și au adus vestea cea bună a Nașterii lui Mesia, păstorilor, și într-un cor îngerii au slăvit pe Dumnezeu zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire». Așadar, ne-am bucurat foarte mult să-i vedem și în această seară pe urmașii îngerilor, păstorilor și magilor, care ne-au adus în suflet și în minte vestea cea bună a Nașterii Pruncului Divin”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Cu acest prilej, s-a efectuat o colectă pentru a ajuta tinerii din toată ţara care îşi găsesc alinare la Centrul Medical Cristian Şerban din Buziaş, o instituţie unică în România, destinată copiilor care suferă de diabet şi hemofilie. Campania de strângere de fonduri este organizată de Crucea Roșie din Caraș-Severin și Radio România Reșița, în perioada 17 – 23 decembrie, iar sumele strânse vor fi depuse la Căsuța de Sticlă din Parcul Tricolorului al municipiului Reșița.


Data: 16 decembrie 2017 • Vizualizări: 909