„Icoana în școală”- tema dezbătută în cadrul Cercului pastoral-misionar Bocșa

„Icoana în școală”- tema dezbătută în cadrul Cercului pastoral-misionar Bocșa

Album foto
Cei 20 de preoți ce alcătuiesc Cercul pastoral-misionar Bocșa s-au întrunit joi, 11 mai, la Parohia Berzovia din Protopopiatul Reșița
Autor: Serviciul Prezidial
Cei 20 de preoți ce alcătuiesc Cercul pastoral-misionar Bocșa s-au întrunit joi, 11 mai, la Parohia Berzovia din Protopopiatul Reșița. Alături de ei a fost și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului în prezența căruia s-a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Înălțarea Domnului”. 5 dintre clerici au slujit Sfânta Liturghie, iar ceilalți au dat răspunsurile la strană. De asemenea, doi dintre preoții slujitori au prezentat o predică și o cateheză, predica fiind rostită de părintele Vasilică Mutașcu de la Parohia Fizeș, iar cateheza cu tema „Sfântul Teodor Studitul-mare apărător al icoanei creștine” a fost expusă de către părintele Ovidiu-Petru Mezeniuc de la Parohia Doclin.

S-au înălțat în cadrul Sfintei Liturghii și rugăciuni de pomenire pentru Patriarhul Justinian și Episcopul Veniamin, precum și pentru toți preoții și credincioșii care au apărat dreapta credință în perioada comunistă. Fiecare preot aparținător cercului pastoral a adus câteva icoane vechi din parohiile lor, care l-a sfârșitul sfintei slujbe au fost vernisate, oferidu-se informații despre fiecare icoană în parte.

A urmat o conferință în cadrul căreia s-au dezbătut temele anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și a anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Părintele Caius Negrea de la Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Bocșa a susținut un referat intitulat „Icoana în școală: semn al iubirii lui Dumnezeu pentru oameni”, iar părintele Vali Ungar de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Bocșa a abordat tema „Justinian Patriarhul: apărător al mănăstirilor”. Lucrările expuse au fost dezbătute de către cei prezenți, fiind aprofundate ideile centrale pe care cei doi referenți le-au pus în fața auditoriului.

„Am participat astăzi la obișnuitele întâlniri cu preoții din cadrul Episcopiei noastre pe aceste cercuri pastoral-misionare. Credem benefică această rânduială și credem că aceste întâlniri sunt în folosul preoților noștri, deoarece conferințele preoțești de la protopopiate sunt întotdeauna foarte greu de susținut. Aceste întâlniri cu mai puțini preoți sunt constructive pentru că fiecare preot este antrenat în discuții folositoare pe temele fixate de Centrul Eparhial, bineînțeles legate de anul omagial și anul comemorativ. Nădăjduim că și această întâlnire de la Berzovia a fost folositoare din toate punctele de vedere, preoții noștrii îmbogățindu-și cunoștințele teologice, dar și de istorie bisericească”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

La această întrunire au fost analizate și deversele probleme de pe raza Cercului pastoral-misionar Bocșa, preoții încercând să găsească soluții viabile împreună cu ierarhul lor.


Data: 12 mai 2017 • Vizualizări: 1814