În data se 16 martie 2017, la Caransebeș a avut loc etapa zonală a concursului „Icoana și școala mărturisirii”.
Autor: Serviciul Cultural
Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, a organizat prin Centrul de Tineret Caransebeș premierea copiilor înscriși la concursului Patriarhiei Române, concursului „Icoana și școala mărturisirii”.
Au fost premiați copiii participanți din cuprinsul protopopiatului Caransebeș, la cele trei secțiuni: literară, artistică și multimedia. Aceștia au fost departajați de către o comisie de specialitate coordonată de doamna prof. Nicoleta Cozma, pe baza unui portofoliu alcătuit dintr-o lucrare cu un conținut teoretic și una cu un conținut practic.
Evenimentul a fost găzdui la demisolul catedralei episcopale din Caransebeș și a fost moderat de către pr. Gheorghe Tistu, coordonatorul Centrelor de Tineret din protopopiatul Caransebeș, iar delegatul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost Arhim. Casian Rușeț, consilierul cultural al eparhiei.
Alături de tinerii participanți au fost prezenți și coordonatorii lor, preoții și profesorii de religie. După ce au fost vernisate materialele pregătite de concurenți și au fost susținute referatele multimedia, au avut loc luări de cuvânt, atât din partea auditoriului, cât și a participanților. Fiecare și-a mărturisit bucuria de a participa la un concurs al artei și mărturisirii.
În încheiere, într-o atmosferă plăcută au fost oferite diplome și premii tuturor participanților evidențiindu-se în mod deosebit câștigătorii la fiecare secțiune. Aceștia vor participa la faza eparhială, ce va avea loc în luna aprilie 2017.