În Duminica a XXVII-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Oţelu Roşu.
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a XXVII-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Oţelu Roşu.
De asemenea, Chiriarhul a săvârşit slujba de binecuvântare a bisericii de lemn precum şi sfinţirea icoanelor împărăteşti de pe catapeteasmă. La Sf. Liturghie au participat numeroşi credincioşi, mulţi dintre ei împărtăşindu-se cu Dumnezeieştile Taine.
La momentul cuvenit, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a ţinut un cuvînt de învăţătură: „Învăţăm din Evanghelia de astăzi ce înseamnă iubirea jertfelnică a părinţilor pentru copii. Despre această iubire jertfelnică se vorbeşte şi în rugăciunea de la taina cununiei, în care preotul spune că . Această dragoste a determinat smerenia femeii cananeence, care primind cuvântul de mustrare al Mântuitorului Iisus, nu a deznădăjduit ci a stăruit, primind vindecarea fiicei sale, chinuite de un demon. Ne bucurăm că în această zi însorită de iarnă târzie suntem alături de dumneavoastră în rugăciune şi trăire duhovnicească. Deşi nu am anunţat vizita de mai multă vreme se dovedeşte faptul că sunteţi mereu alături de Biserica lui Hristos şi vă ascultaţi păstorul care îşi împlineşte misiunea cu abnegaţie şi devotament”
La final părintele paroh iconom Liciniu Gheorghe Oltean a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru purtarea de grijă şi atenţia deosebită acordată bisericii „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Oţelu Roşu. Construcţia bisericii de lemn „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a început în anul 2008 şi este aşezată în centrul civic al oraşului Oţelu Roşu.
Parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” a luat fiinţă în anul 1999, iar piatra de temelie a bisericii s-a pus în anul 2000 de către Preasfinţitul Părinte Episcop Laurenţiu, pe atunci Episcop al Caransebeşului, actualmente Mitropolit al Ardealului. Datorită insuficienţelor materiale, până în anul 2006 s-a putut concretiza material, numai fundaţia bisericii. Cu toate aceste comunitatea s-a dovedit a fi una foarte închegată în jurul preotului paroh Oltean Liciniu, iar în vara anului 2006, urmare a deciziei Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian, s-au demarat lucrările de ridicare a unei biserici din lemn pe fundaţia existentă, având în vedere cadrul natural forestier care recomanda aceasta.
Osteneala enoriaşilor şi dragostea binevoitoare a ctitorilor s-a concretizat în primăvara anului 2008, când la praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi elena, biserica a fost târnosită de către Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa unui număr impresionant de credincioşi.