„În taina aproapelui” simțim cu adevărat, care este vocația slujirii a celui în suferință!

„În taina aproapelui”  simțim cu adevărat, care este vocația slujirii  a celui în suferință!
Având în vedere că boala este o realitate complexă, tot complexă este şi calea prin care vine vindecarea
Autor: Pr. Borislav Tasici
Având în vedere că boala este o realitate complexă, tot complexă este şi calea prin care vine vindecarea. În acest context, duminică după Taina Sfântului Maslu, purtând pașii spre slujirea semenului, am mers la casele unor credincioși aflați în suferință, încercând a duce picătură de bucurie și o clipă de mângâiere celor încercați de boală și neputință.

Avem nădejdea că bucuria pe care o prilejuiește cercetarea pastorală a celor aflați pe patul de suferință, este parte fundamentală din misiunea Bisericii, ca mod de slujire „în taina aproapelui”, ce subliniază în deplinătate valoarea pozitivă acordată de Dumnezeu trupului omenesc.

Acum scopul acestor vizite misionar-pastorale, derulate prin „Centrul Cultural-Misionar Tabor”, din cadrul parohiei Adormirea Maicii Domnului - Reșița Montană, au avut în vedere și distribuirea diverselor articole și obiecte necesare persoanelor cu dizabilități, pentru diferitele nevoi ale acestora.
Așa, cum am făcut de cele mai multe ori, aducem alese mulțumiri tuturor celor ce se dăruiesc și se implică responsabil alături de noi, în această misiune - voluntari din țară și din străinătate. Încercăm ca fiecare donație să ajungă acolo unde este nevoie!

În acest drum al slujirii, Îi urmăm și noi cu smerenie, pașii Celui ce este ,,Doctorul și ajutătorul celor ce sunt în dureri, Izbăvitorul și Mântuitorul celor neputincioși…!”

Data: 26 septembrie 2017 • Vizualizări: 908