Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ este noul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ este noul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
Sfântul Sinod a ales astăzi prin vot secret pe Înaltpreasfinţitul Andrei ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşulu
Autor: www.basilica.ro
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează:

Întrunit în şedinţă de lucru în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, în ziua de 18 martie 2011, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales prin vot secret, cu 29 de voturi din 46 exprimate, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ în scaunul vacant de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Preasfinţitul Părinte Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a obţinut 17 voturi.

Ceremonia de întronizare a noului Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului va fi oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Catedrala Mitropolitană cu hramul Adormirea Maicii Domnului din municipiul Cluj-Napoca, în ziua de 25 martie 2011, la sărbătoarea Bunei Vestiri.

Radio TRINITAS ne informează că Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, după alegerea ca mitropolit, a declarat: „Gândul este să continui misiunea deosebit de bogată pe care a întreprins-o Înaltpreasfinţitul Bartolomeu. Voi încerca pe cât se poate să conlucrez cu clerul şi cu poporul, pentru viaţă duhovnicească aleasă. Nu vom neglija, sper, nici slujirea socială, pentru că cele două aripi care îl ridică pe om spre Dumnezeu sunt viaţa duhovnicească şi pe de altă parte implicarea socială. Credinţa trebuie dublată de faptă, nu se poate altfel. Sper să ne ajute Dumnezeu să îndeplinim misiunea cea bună pentru Biserica Domnului Iisus Hristos. Aşa cum spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în conlucrarea cu Preafericirea Sa, cu Sfântul Sinod şi în comuniune cu celelalte eparhii, într-o lume în care este foarte multă nevoie de duhovniciei şi de Dumnezeu, trebuie să punem umăr la umăr şi să împlinim misiunea Bisericii Lui'.

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ s-a născut la 24 ianuarie 1949, în satul Oarţa de Sus, judeţul Maramureş, din părinţii Andrei şi Elena. A urmat liceul în Cehul Silvaniei şi cursurile Facultăţii de Construcţii Căi Ferate din Bucureşti (între anii 1967-1972). După terminarea facultăţii a fost repartizat inginer la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate din Cluj-Napoca.

Începând cu anul 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, licenţiindu-se în vara anului 1978. În august 1978 a fost hirotonit preot de către Înaltpreasfinţitul Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului, activând apoi ca preot paroh timp de şapte ani în oraşul Turda (judeţul Cluj).

Din toamna anului 1985 a fost transferat, la cererea Preasfinţitului Episcop Emilian Birdaş, la Parohia Ortodoxă Română Maieri I din Alba Iulia şi ulterior numit vicar administrativ. A urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (începând cu anul 1985), avându-l drept îndrumător pe P.C. Arhid. Prof. Univ. Dr. Petru I. David. Teza şi-a pregătit-o în cadrul aceleiaşi secţii – Teologie sistematică – sub îndrumarea părintelui prof. univ. dr. Dumitru Popescu, obţinând titlul de „Doctor în Teologie” în anul 1998.

În 25 februarie 1990 a fost ales şi hirotonit arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, în 4 martie 1990 a fost numit episcop locotenent al Episcopiei Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiaşi an a devenit episcop titular. În 16 iulie 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop

Data: 18 martie 2011 • Vizualizări: 1687