Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, exemplu pentru toți cei ce-L iubesc pe Dumnezeu

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, exemplu pentru toți cei ce-L iubesc pe Dumnezeu
Mesajul de condoleanțe adresat de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, clerului și poporului din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, la adormirea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian Chira, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Autor: † Lucian, Episcopul Caransebeșului

PREASFINȚIA VOASTRĂ, PREASFINȚITE PĂRINTE JUSTIN SIGHETEANUL,
PREAVENERABIL CONSILIU EPARHIAL AL EPISCOPIEI MARAMUREȘULUI ȘI SĂTMARULUI,
PREACUVIOȘI ȘI PREACUCERNICI PĂRINȚI, IUBIȚI CREDINCIOȘI ȘI CREDINCIOASE,




Cu multă tristețe în suflet, la încheierea Dumnezeieștii Liturghii din Duminica a XXII-a după Rusalii, am aflat vestea trecerii la cele veșnice, în cel de-al 96-lea an al pelerinajului său pământesc, a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.

Adormirea Înaltpreasfinției Sale reprezintă o mare pierdere pentru întreg poporul dreptcredincios din de Dumnezeu păzita eparhie a Maramureșului și Sătmarului, pe care l-a slujit cu mult devotament, dar și pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română. După ce, încă din tinerețe, ascultând chemarea lui Dumnezeu, a lepădat straiele acestei lumi pentru a îmbrățișa viața monahală, slujind Biserica ca ieromonah, apoi ca stareț, vreme de aproape trei decenii, al celei mai cunoscute mănăstirii din Maramureș, Rohia, adormitul în Domnul a purtat alți 43 de ani demnitatea arhierească, fiind următor Mântuitorului Hristos și un adevărat păstor al credincioșilor ortodocși din Nordul Transilvaniei. Cu timp și fără de timp, adeseori în împrejurări potrivnice Bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian a propovăduit Evanghelia lui Hristos, cu cuvântul și mai ales cu fapta. În întreaga sa activitate, a fost cu adevărat un dascăl al adevărului, un model de evlavie și rugăciune autentică și un exemplu pentru toți cei ce-L iubesc pe Dumnezeu.

Având alături întreg clerul și poporul dreptmăritor din Episcopia Caransebeșului, ne rugăm pentru odihna sufletului Arhiepiscopului Justinian, cel ce în întreaga sa viață a fost un adevărat martor al iubirii Domnului nostru Iisus Hristos Cel Înviat, înmulțind talanții dăruiți lui de Dumnezeu și credem că Domnul Însuși l-a răsplătit, primindu-l întru Împărăția Sa.

DUMNEZEU SĂ RĂSPLĂTEASCĂ OSTENELILE ROBULUI SĂU, JUSTINIAN ARHIEPISCOPUL,
ȘI SĂ-L ODIHNEASCĂ CU DREPȚII. AMIN.


† LUCIAN,
EPISCOPUL CARANSEBEȘULUI


Data: 1 noiembrie 2016 • Vizualizări: 916