Joi, 19 ianuarie, în Municipiul Caransebeş, a avut loc inaugurarea Centrului de Incluziune socială din Episcopia Caransebeşului
Autor: Serviciul Social-Misionar
Joi, 19 ianuarie, în Municipiul Caransebeş, a avut loc inaugurarea Centrului de Incluziune socială din Episcopia Caransebeşului. Acesta este parte integrantă a activităţilor derulate în cadrul proiectului „Implicarea clerului şi a comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Albei Iuliei” ID 62129, Proiect co-finanţat din Fondul Social European prin „Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013”, Axa prioritară: 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie: 6.2 „Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”. Proiectul este implementat de Arhiepiscopia Aradului, având ca parteneri Arhiepiscopia Alba Iuliei, Arhiepiscopia Timişoarei, Episcopia Caransebeşului şi Episcopia Devei si Hunedoarei.
Serviciile oferite în cadrul centrului sunt gratuite şi vizează creşterea gradului de autonomie socială a beneficiarilor, persoane aflate în dificultate, prin consiliere şi sprijin în vederea identificarii unor oportunităti de angajare şi diminuarea riscului social în care persoana se află. Serviciile centrului, furnizate de personal specializat în asistenţă socială, sunt oferite pe criterii nediscriminative, oricărui beneficiar, persoane aflate în urmatoarele situaţii: şomeri, familii monoparentale, persoane afectate de boli care le influenţează viaţa profesională şi socială (ex. HIV/SIDA, cancer etc.), persoane aflate anterior în detenţie, persoane cu dizabilităţi, persoane de etnie rromă, victime ale traficului de persoane. Astfel de centre de incluziune socială au fost deschise în şase judeţe: Arad, Alba, Caraş Severin, Hunedoara, Mureş şi Timiş.
Părintele Călin Ianchiş, consilierul social-misionar al Episcopiei Caransebeşului, a declarat: „Începând cu luna ianuarie a anului 2012, în cadrul proiectului cu finanţare europeană „Implicarea clerului şi a comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Albei Iuliei”, în care Episcopia Caransebeşului este partener, s-a trecut la o nouă etapă, respectiv înfiinţarea centrului de incluziune socială. În cadrul acestui centru vor funcţiona două echipe de specialişti, o echipă destinată protecţiei sociale, vare vor avea drept scop reintegrarea în societate a unui număr de peste 400 de beneficiari, iar ce de-a doua echipă va lucra exlusiv în domeniul scrierii de proiecte cu finanţare europeană. Aceşti specialişti nu vor încerca să dezvolte proiecte sociale pentru toate comunităţile parohiale cuprinse în Episcopia Caransebeşului”.
La rândul său, dl. Claudiu Roman, asistent manager în cadrul acestui proiect din partea Arhiepiscopiei Aradului, prezent la acest eveniment, a precizat: „Proiectul îşi propune să crească activitatea socială a tuturor eparhiilor implicate vizavi de serviciile socialeccs dezvoltate în beneficiul comunităţilor şi vizavi de asistenţa unor persoane vulnerabile. Începând cu luna ianuarie, funcţionează centrele de incluziune socială, şase la număr, la judeţelor: Arad, Alba, Caraş Severin, Hunedoara, Mureş şi Timiş. Aceste centre oferă serivicii de asistenţă socială unor categorii de pesoane vulnerabile şi anume: şomeri, femei, familii mono-parentale, victime ale traficului de persoane, persoane de etnie rromă, persoane care au fost anterior în detenţie, persoane fără adăpost, precum şi persoane cu handicap. Vizăm reintegrarea socio-profesională acestor categorii de beneficiari prin servicii de consiliere, consiliere vocaţională, orientare în demersuri şi prin oferirea de cursuri de formare profesională în meseria de operator calculator”.
Sesiunea de training la care au participat cei patru consultanţi din partea Episcopiei Caransebeşului, a fost prezidată de domnul Claudiu Roman asistent manager alături de părintele Călin Ianchiş manager judeţean. În cadrul trainingului au fost comunicate obiectivele ce trebuiesc atinse în cadrul proiectului.