În Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bocşa Română s-a inaugurat joi, 29 octombrie, un nou Centru de tineret, avându-l ca şi ocrotitor pe Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul
Autor: Serviciul Social-Misionar
În Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bocşa Română s-a inaugurat joi, 29 octombrie, un nou Centru de tineret, avându-l ca şi ocrotitor pe Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor. Festivitatea a avut loc în spaţiul special amenajat din curtea casei parohiale, unde copiii şi tinerii îşi vor desfăşura activităţile organizate în cadrul centrului.
Din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, la eveniment a fost prezent părintele Mihai Ciucur, inspector social şi de activităţi cu tineretul, care în prima parte a manifestării a săvârşit Slujba de sfinţire a noului spaţiu destinat copiilor. În continuare momentul festiv a inclus tăierea panglicii de către părintele inspector împreună cu părintele paroh Silviu Ferciug, coordonatorul centrului şi cu doamna profesoară de religie Geanina Mură.
În cea de-a doua parte a avut loc o prezentare multimedia cu activităţile desfăşurate deja în centrele de tineret existente în Eparhia Caransebeşului, prin care părintele inspector Mihai Ciucur a arătat copiilor şi părinţilor acestora, prezenţi la eveniment, importanţa dezvoltării a noi nuclee de copiii şi tineri, sub forma centrelor de tineret. Pentru început bun şi binecuvântare în toată lucrarea care se va desfăşura la centrul de tineret, delegatul Preasfinţitului Părinte Lucian le-a oferit din partea ierarhului o icoană cu Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul centrului.
„Deschiderea unui nou centru de tineret este un moment de bucurie pentru noi ca și Biserică, pentru că parteneriatul cu Școala, despre care se vorbește foarte mult, s-a concretizat la Bocșa prin deschiderea acestui centru. Practic centrele de tineret din Episcopia noastră își propun să continue într-o formă foarte concretă colaborarea dintre Biserică și Școală, care este funcțională de mai multă vreme, prin asigurarea unor condiții specifice, mai degrabă educației non-formale. În aceste centre, Ora de religie se continuă și de asemenea activitățile artistice de toate felurile își găsesc un rol important. Totodată ajungem și la un segment foarte important de credincioși, care este mai puțin prezent în biserici, dar și în școli și anume acela al părinților copiilor, iar aceste centre vor găzdui întâlniri periodice și cu părinții în care se va aborda latura catehetică, dar și discuții despre un stil de viață sănătos, precum și alte seminarii despre educația copiilor”, a subliniat părintele inspector Mihai Ciucur.
Prin consolidarea nucleului de copii şi tineri în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bocşa Română, sub forma centrului de tineret se continuă o frumoasă tradiţie în lucrarea cu tinerii începută încă de la începutul anilor 90, sub numele Liga Tineretului Creştin Ortodox, când copiii şi tinerii se întruneau la biserică pentru a desfăşura diverse activităţi, coordonaţi de părintele paroh Constantin Miloş.