Înmormântarea monahiei Antonia Istrate de la mănăstirea Vasiova

Autor: Serviciul prezidial

Joi, 16 iunie 2011, obştea monahală de la mănăstirea Vasiova a prohodit pe cea mai veche vieţuitoare a mănăstirii, pe monahia Antonia Istrate. La vârsta de 84 de ani, monahia Antonia şi-a încheiat pelerinajul prin această lume, mutându-se la viaţa cea fără de moarte.

După o perioadă de suferinţă şi neputinţă, maica Antonia, aşa cum o cunoşteau credincioşii, a trecut la Domnul marţi 14 iunie 2011. De la momentul trecerii sale, cuvintele psaltirii au împodobit liniştea mănăstirii Sfântului Ilie de la Izvor, păstrându-se astfel tradiţia vieţii călugăreşti.

Slujba înmormântării s-a desfăşurat în smerenie, aşa cum maica Antonia şi-a trăit viaţa în cei 70 de ani de vieţuire călugărească. Credincioşii apropiaţi mănăstirii, ucenicele pe care le-a îndrumat pe parcursul vieţii, precum şi alţi credincioşi pe care monahia Antonia îi purta în rugăciune, au luat parte la slujba de prohodire.

Un sobor de de preoţi, condus de părintele protosinghel Casian Ruşeţ, delegatul chiriarhului, au oficiat slujba de înmormântare o monahilor. Părintele duhovnic al mănăstirii Vasiova, Ion Petrică a nuanţat câteva aspecte din viaţa maicii Antonia Istrate. „Maica Antonia a fost pentru noi o pildă de statornicie şi mărturisire. Ne povestea adesea de momentele copleşitoare ale anului 1959, când decretul comunist a obligat-o să părăsească mănăstirea. O grea încercare a vieţii ei, care de altfel nu a împiedicat-o să îşi manifeste cea mai de seamă vocaţie a cuvioşiei sale, iubirea lui Dumnezeu. Până când conjuctura vremurilor i-a permis reîntoarcerea în mănăstire, maica Antonia a cântat Domnului într-o biserică parohială din Arad, unde Dumnezeu a ocrotit darul vieţii sale, chipul îngeresc.” a spus sfinţia sa celor prezenţi.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către părintele protosinghel Casian Ruşeţ: „Viaţa monahală presupune asumarea darului vieţii de la Dumnezeu şi întoarcerea spre divinitate a două daruri importante, şi anume fecioria şi fidelitatea. Fecioria, nu doar pentru că este un vot monahal ci pentru că reprezintă un dar unic, iar fidelitatea nu pentru că este o formă de ascultare necondiţionată, ci pentru că este un dar care nu se sfârşeşte niciodată şi în conferă omului sau monahului prezenţa Arhetipului în conştiinţa sa, chiar şi după moarte. În acest sens, poetul Alexandru Philipide spune foarte frumos –Din om când moare, piere numai chipul/ Însă neatins rămâne Arhetipul - . În acest sens, monahul moare frumos, având chipul primit la călugărie, chipul îngeresc. Avem pildă statornicia maicii Antonia şi vieţuirea în smerenia călugărului, timp de 70 de ani, fiindcă de la 14 ani, cuvioşia sa a îmbrăţişat acest mod de viaţă”.

Totodată părintele secretar a transmis cuvântul de pios omagiu al Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului: „Transmitem deopotrivă gândul părintesc de pios omagiu al părintelui episcop Lucian, care în urmă cu o săptămână a cercetat-o pe maica Antonia la patul de suferinţă şi care astăzi nu a putut fi prezent alături de noi. Preasfinţia Sa a cunoscut activitatea maicii Antonia, rugându-se în aceeaşi mănăstire vreme de 3 ani, când ierarhul nostru slujea în calitate de stareţ la mănăstirea Româneşti, din judeţul Timiş, unde şi maica Antonia s-a nevoit o perioadă a vieţii sale. Amintea adesea părintele episcop de frumuseţea glasului maicii Antonia, care împodobea slujbele de la mănăstirea Româneşti. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa ne-a mandatat să transmitem un gând de apreciere şi de recunoştinţă maicii stareţe Varvara Sântiuan, părintelui duhovnic, precum şi obştii mănăstireşti, care de mai mulţi ani au purtat de grijă suferinţei şi bătrâneţii maicii Antonia.”