Înscrieri participanți la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Iași

Înscrieri participanți la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Iași
Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului organizează, în această perioadă, înscrieri pentru formarea grupului de tineri care vor reprezenta eparhia noastră la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, ce va avea loc la Iași, în perioada 1-4 septembrie 2017
Autor: Departamentul de tineret
Evenimentul, cu caracter internațional, își propune să adune la Iași 5.000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16-35 ani, care vor participa la un amplu program de formare spirituală, culturală și în plan educativ.

În contextul anului 2017, declarat în Patriarhia Română ca Anul Omagial al mărturisitorilor din temnițele comuniste, tema întâlnirii este „Tânărul în căutarea libertății”. Mai multe informații referitoare la programul întâlnirii pot fi aflate accesând pagina web: www.ito2017.ro.

Din Episcopia Caransebeșului, vor participa, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, 50 de tineri cu vârste cuprinse între 16-35 ani. În selectarea tinerilor participanți se va ține seama de o serie de criterii, precum: participarea efectivă a tinerilor la viața liturgică și socială a Bisericii din parohiile lor, tineri care se implică voluntar în proiectele Bisericii (în special tinerii voluntari implicați în organizarea ITO BM), membrii activi ai ATOR Banatul de Munte, precum și tineri cu rezultate deosebite la învățătură.

Având în vedere aceste criterii, anunțăm pe această cale, parohiile, centrele de tineret, grupurile catehetice și asociațiile de tineret interesate că pot să înscrie tineri pentru ITO Iași până cel târziu luni 31 iulie 2017. Informații suplimentare privind condițiile de înscriere se pot obține contactând Departamentul de tineret al eparhiei, persoană de contact: Anita Radics – responsabil ATOR Banatul de Munte, tel. 0726.561.449, e-mail: ator.bm@yahoo.com.

Data: 27 iulie 2017 • Vizualizări: 1201