Episcopia Caransebeșului organizează, în perioada 18-20 Iulie 2017, în municipiile Reșița și Caransebeș, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (ITO BM), la care sunt așteptați să participe aproximativ 500 de tineri din tot județul Caraș-Severin, dar și delegații din alte județe din țară
Autor: Departamentul de Tineret
Evenimentul își propune să ofere tinerilor oportunitatea participării la o serie de activități cultural - educative cu caracter duhovnicesc, precum și de socializare, în scopul promovării valorilor Bisericii noastre, dar și ale județului Caraș-Severin.
Programul ITO BM va debuta cu festivitatea de deschidere care va avea loc la Reșița, în Parcul Tricolorului, marți 18 iulie 2017, de la ora 17.00, iar de la ora 20.00, va avea loc o seară de muzică folk, invitat special fiind cantautorul Cristian Buică.
Ziua de miercuri 19 iulie 2017 va oferi tinerilor participanți posibilitatea dezbaterii unor probleme de actualitate în cadrul unor ateliere de lucru, precum și vizitarea mănăstirii Vasiova. Începând cu ora 17.00, va avea loc „Procesiunea tinereții” pe traseul Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel – Bd. Muncii – Intim – Bd. Republicii – Catedrala „Schimbarea la Față”, urmată de conferința cu tema „Să fii român!” susținută de actorul Dan Puric.
Joi, 20 iulie 2017, la praznicul „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul”, tinerii vor lua parte la Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeș, la finalul căreia va avea loc festivitatea de încheiere a întâlnirii.
Pentru a oferi posibilitatea paricipării tinerilor din cât mai multe localități ale județului, organizatorii anunță că în perioada 4-9 iulie se fac înscrieri pentru tineri din tot județul care doresc să participe la evenimentele organizate în cadrul ITO BM. Pentru toți tinerii înscriși se asigură participarea la întregul program al ITO BM, precum și kit-uri personalizate constând în rucsaci, tricouri și alte obiecte cu însemnele reuniunii. De asemenea, cazarea și masa participanților sunt asigurate la internatele din municipiul Reșița. Participarea la evenimnent a tinerilor este gratuită pentu toți cei care se înscriu pe listele puse la dispoziție de organizatori.
Așadar, tinerii cu vârste între 14-24 ani care doresc să participe la eveniment, sunt rugați să contacteze reprezentanții Departamentului de tineret al eparhiei – pr. Mihai Ciucur, tel. 0734.77.34.77, e-mail: mihai_ciucur@yahoo.com, precum și reprezentanții ATOR Banatul de Munte – Anita Radics, tel. 0726.56.14.49, e-mail: ator.bm@yahoo.com.
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte este un eveniment organizat de Episcopia Caransebeșului, în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Municipiului Reșița, Primăria Caransebeș și Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.