Întâlnire a preoților din Episcopia Caransebeșului cu părintele profesor Stelian Tofană

Întâlnire a preoților din Episcopia Caransebeșului cu părintele profesor Stelian Tofană

Album foto
Centrul eparhial a organizat pentru cel de-al doilea semestru al anului întâlniri cu preoții din toate cele patru protopopiate ale eparhiei invitând și pe doamnele preotese să fie alături de ei
Autor: Serviciul Prezidial
Conferințele preoțești de toamnă au debutat anul acesta în Episcopia Caransebeșului într-un mod aparte. Centrul eparhial a organizat pentru cel de-al doilea semestru al anului întâlniri cu preoții din toate cele patru protopopiate ale eparhiei invitând și pe doamnele preotese să fie alături de ei.

Prima întâlnire a avut loc ieri, 10 octombrie, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș cu clericii din Protopopiatul Caransebeș și Protopopiatul Băile Herculane. Plusul acestei întâlniri a fost invitatul special, părintele prof. univ. dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca. Părintele profesor a captat atenția celor prezenți prin conferința cu tema „Biblia în familia și misiunea preotului-provocări, interogații”.

La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului care la final și-a exprimat nădejdea că întâlnirile în forma aceasta vor avea un plus de valoare asupra preoților, a familiilor lor și a misiunii pe care o desfășoară. „Toți preoții și doamnele preotese au fost captivați de mesajul și de cuvântul părintelui Stelian Tofană și îi mulțumim că a acceptat ca în această săptămână să petreacă câteva zile în eparhia noastră. A fost o desfătare duhovnicească, un banchet spiritual, ascultându-l pe părintele profesor și credem că acest tip de întâlniri vor avea un rezultat benefic, un efect asupra pastorației și misiunii preotului și familiei preotului în societatea contemporană. Îi suntem recunoscători părintelui profesor și îl mai așteptăm să ne împărtășească din cuvântul Sfintei Scripturi nouă celor care încercăm și în acest colț de țară să propovăduim Evanghelia Mântuitorului cu timp și fără timp”, a arătat Părintele Episcop Lucian.

După conferința propriu-zisă părintele Tofană a purtat un dialog cu cei din sală, răspunzând la întrebările ce au luat naștere după provocarea lansată în timpul prelegerii. „Am accentuat faptul că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, încărcat de putere, nu un cuvânt obișnuit, că este biblioteca Duhului Sfânt pe care trebuie s-o purtăm cu noi pretutindeni, pentru că atâta timp cât avem această putere cu noi toate obstacolele pot fi biruite. În partea a doua am accentuat rolul Bibliei în misiunea preotului, preot care trebuie să se identifice în primul rând cu mesajul Sfintei Scripturi pe care să-l transmită lumii de astăzi, o bună parte necunoscând care este mesajul Bibliei pentru o societate în derivă”, a subliniat părintele profesor Stelian Tofană.

Mâine va avea loc o întâlnire asemănătoare cu preoții și doamnele preotese din protopopiatele Reșița și Moldova Nouă, manifestare ce se va desfășura în municipiul reședință de județ.


Data: 11 octombrie 2017 • Vizualizări: 1250