În data de 30 octombrie 2016, a avut loc la Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Reșița-Govândari, întâlnirea preoților și profesorilor de religie din cercul pastoral Reșița-Anina
Autor: Pr. Cristian Manole
Întâlnirea a debutat la orele 17, cu săvârșirea slujbei Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos în biserica parohiei mai sus amintite, de către un sobor de preoți format din: pr. Moise Linu – Parohia Marginea-Lend Reșița, pr. Sorin Bușoi – Parohia Schimbarea la Față – Reșița, pr. Marius Negoiță – Parohia Anina-Celnic, pr. Ion Ștefoni – Parohia Târnova și pr. prof. Emil Varga – Colegiul Economic Reșița. Ceilalți preoți au dat răspunsurile cuvenite la strană.
Încheindu-se slujba acatistului, toți cei prezenți s-au reunit în sala festivă a Centrului pastoral al Parohiei Sfinții Apostoli Petru și Pavel, unde pentru început s-a completat un chestionar cu întrebări legate de problemele cu care se confruntă biserica, tinerii și familiile în societatea de azi, precum și alte întrebări privind modalitățile prin care Biserica și Școala pot să îi educe pe tineri în spiritul credinței.
După completarea acestui chestionar, au început discuții referitoare la anumite probleme legate de Sfânta Taină a Spovedaniei și Sfânta Taină a Euharistiei în contextul apropierii Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea s-a discutat și pe marginea colaborării dintre preot și profesorul de religie și ce modalități se pot folosi pentru ca această colaborare să fie cât mai folositoare pentru tinerii și copii noștri.