În Duminica a 18-a după Rusalii la Parohia Adormirea Maicii Domnului din Moldova Nouă, a avut loc întâlnirea lunară a preoților din Centrul Pastoral - Misionar Moldova Nouă
Autor: Pr. Ion Nedelcu
În Duminica a 18-a după Rusalii la Parohia Adormirea Maicii Domnului din Moldova Nouă, a avut loc întâlnirea lunară a preoților din Centrul Pastoral - Misionar Moldova Nouă. În cadrul întâlnirii s-a săvârșit Acatistul Acoperământului Maicii Domnului de către un sobor de preoți din care au făcut parte: părintele Corneliu Hrițcu - Parohia Nicolinț, părintele Adrian Nacu - Parohia Milcoveni și părintele Urdăreanu-Cernescu Petru - Parohia Berliște.
La slujbă au participat un număr însemnat de credincioși, dornici să cunoască preoții care alcătuiesc Centrul Pastoral Misionar Moldova Nouă. În cuvântul de învățătură părintele Corneliu Hrițcu a relatat: „Maica Domnului al cărei acatist l-am săvârșit este mijlocitoare pentru noi înaintea Dreptului Judecător, prin ea ne vine ajutor de la Tatăl ceresc, ea ne șterge durerea din inimă și din suflet chiar dacă nu suntem vrednici. De multe ori simțim ajutorul Născătoarei de Dumnezeu atunci când ne rugăm, iar sufletul nostru tresare de bucurie și de liniște când are loc intervenția Maicii Domnului în viața noastră”.În încheiere Părintele Paroh Ion Nedelcu a mulțumit preoților și credincioșilor subliniind importanța și necesitatea rugăciunii comune.