Întâlniri duhovnicești cu tinerii din Oravița și Reșița

Întâlniri duhovnicești cu tinerii din Oravița și Reșița
În localităţile Reşiţa şi Oraviţa, au avut loc, în această perioadă, întâlniri duhovniceşti dedicate tinerilor
Autor: Mihai Ciucur
Duminică, 23 decembrie 2012, la orele amiezii, douăzeci de tineri de la Centrul „Sfânta Ecaterina” din Oravița au participat la o întâlnire pe teme duhovnicești la care a fost prezent Mihai Ciucur, inspectorul pentru activități cu tineretul al Episcopiei Caransebeşului și preotul Gelu Moldovan de la parohia ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Oravița.

Nucleul de tineri și copii, constituit în mare măsură din participanții la activitățile derulate în cadrul proiectului „Tineri în Biserică”, au vizionat două filmulețe cu caracter duhovnicesc pe marginea cărora, mai apoi, au purtat discuții interactive. În continuarea, tinerii, coordonați Simona Moldovan, împreună cu toți cei prezenți cu cântat tradiționale colinde care au încununat, prin mesajul lor plin de învățătură duhovnicească, bucuria momentelor petrecute împreună. La final, tinerii au fost îndemnați să rămână uniți în jurul Bisericii și au primit promisiunea că și pe viitor vor fi organizate activități cu și pentru ei, având ca scop creșterea și educarea lor în spiritul valorilor ortodoxe autentice.

O întâlnire similiară a avut loc sâmbătă, 22 decembrie 2012, la Reșița, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, unde cincisprezece tineri, sub îndrumarea pr. Cristian Manole au vizionat un film cu mesaj religios pe marginea căruia au purtat, mai apoi, discuții. La întâlnire a participat și inspectorul pentru activități cu tinerii, Mihai Ciucur care le-a comunicat tinerilor intenția episcopiei ca, începând cu luna ianuarie, chiar în acel spațiu, să se desfășoare diverse activități săptămânale pentru tineri și copii.

Întâlnirile duhovnicești cu tinerii organizate în această perioadă au drept scop menținerea și consolidarea nucleelor de tineri și copii create la nivelul parohiilor participante la proiectul „Tineri în Biserică” derulat de Episcopia Caransebeșului.

Data: 23 decembrie 2012 • Vizualizări: 1290