La sărbătoarea Bunei Vestiri, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a întronizat pe noul Mitropolit al Clujului, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, în prezenţa unui sobor impresionant de ierarhi, membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Autor: www.basilica.ro
La sărbătoarea Bunei Vestiri, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a întronizat pe noul Mitropolit al Clujului, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, în prezenţa unui sobor impresionant de ierarhi, membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, la eveniment au fost prezente numeroase oficialităţi, dar şi sute de credincioşi.
Gramata patriarhală, a fost citită de Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Apoi, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a oferit Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei însemnul rangului mitropolitan mantia, crucea şi engolpionul, precum şi camilafca cu cruce, cârja arhipăstorească şi l-a întronizat ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
În cuvântul său de învăţătură, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat simbolismul însemnelor care-l responsabilizează pe noul mitropolit.
„Cârja pastorală simbolizează demnitatea şi responsabilitatea arhipăstorului de suflete care va da seama în faţa lui Dumnezeu pentru sufletele celor încredinţaţi lui spre păstorire părintească pe calea mântuirii, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către evrei. Toate aceste mari responsabilităţi, exprimate simbolic, de însemnele pastorale arhiereşti şi mitropolitane, pot fi împlinite numai cu ajutorul harului lui Dumnezeu şi prin conlucrarea chiriarhului sau arhiereului cu clerul şi credincioşii din eparhie, precum şi prin consultarea şi conlucrarea mitropolitului cu ierarhii din mitropolie. Bogata experienţă pastorală a Înaltpreasfinţitului Andrei de Chiriarh la Alba Iulia, timp de două decenii, cu multiple rodiri duhovniceşti, instituţionale şi misionare, îl va ajuta să desfăşoare şi la Cluj o lucrare folositoare Bisericii noastre”, a spus Preafericirea Sa, după cum ne informează Radio TRINITAS.
A urmat mesajul Preşedintelui României şi mesajul Premierului României, Emil Boc, prezent la ceremonia de întronizare din Catedrala Mitropolitană din Cluj. În continuare, părintele Iustin Tira, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, a dat citire, din partea clerului, mesajului de bun venit Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei.
De asemenea, noul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei în cuvântul său, a adus slavă Preasfintei Treimi şi a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
„Cu recunoştinţă, mulţumesc Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi Sfântului Sinod, care m-au chemat la această slujire plină de responsabilitate; pe de o parte, această slujire îmi aduce mângâierea continuării misiunii în slujba lui Hristos, în calitate de mitropolit, pe de altă parte, îmi oferă o cruce în plus”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei Crişanei şi Maramureşului.
După ceremonia de întronizare, pe treptele Catedralei Mitropolitane, având alături pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române şi ierarhii prezenţi la evenimentele de astăzi, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei, Maramureşului, a adresat un cuvânt de binecuvântare credincioşilor prezenţi în afara catedralei şi i-a binecuvântat.