Învierea lui Hristos - temelia credinţei, misiunii şi propovăduirii noastre

Autor: † Lucian, Episcopul Caransebeşului

† LUCIAN,
din mila lui Dumnezeu
Episcop al Caransebeşului

Iubitului cler,
cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini,
har, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeul nostru
în Treime lăudat – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh

HRISTOS A ÎNVIAT!

«Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră» (I Corinteni 15, 14).

Iubiţi credincioși și fii ai Învierii lui Hristos,

Praznicul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos este piatra de temelie a credinţei noastre şi fundamentul Bisericii Creştine. Toată propovăduirea apostolilor se întemeiază pe credinţa statornică în Învierea lui Hristos, căci, odată cu cea mai mare minune care a schimbat lumea, a început şi misiunea Bisericii, învăţarea tuturor neamurilor şi propovăduirea pocăinţei spre iertarea păcatelor.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, în capitolul 28 al scrierii sale nou-testamentare, ne relatează la modul plenar că începutul misiunii şi propovăduirii Evangheliei se găseşte în evenimentul extraordinar al Învierii Mântuitorului. Acest ultim capitol al Evangheliei după Matei se citeşte în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile din Sâmbăta Mare, slujbă care ne deschide liturgic „Praznicul Praznicelor”, deoarece săvârşim Vecernia Învierii unită cu Liturghia. Înţelegem duhovniceşte că Lumina Învierii lui Hristos deja s-a pogorât în mormântul întunecat, iar, în cetatea sfântă a Învierii lui Hristos, Sfânta Lumină se pogoară întotdeauna în Sâmbăta cea Mare la unul din ceasurile după-amiezii, când, după rânduiala Triodului, săvârşim această Liturghie şi ascultăm în cadrul ei Evanghelia Învierii.

După ce evanghelistul Matei relatează momentul Învierii lui Hristos, continuă, spunând următoarele: Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin (Matei 28, 16-20).

Vedem din aceste cuvinte că Mântuitorul, după Învierea Sa, îi întâlnește în Galileea pe apostolii Săi şi, apropiindu-Se de ei, le dă porunca misiunii „mergând învăţaţi toate neamurile…” şi porunca botezului „botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, instituind Sfânta Taină a Botezului deodată cu Taina Misiunii şi Propovăduirii Evangheliei.

Mântuitorul îi îndeamnă pe Sfinţii Apostoli să înveţe neamurile ca să păzească toate poruncile Lui, făcându-le în acelaşi timp o promisiune pe care Biserica Creştină Universală se bazează până astăzi: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Este un lucru extraordinar să ştim chiar de la Însuși Mântuitorul, că El, „Cel înviat din morţi”, este cu noi, chiar dacă „S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui”. Hristos Domnul este cu noi, este în mijlocul nostru când suntem adunaţi în numele Lui şi mai ales la „Frângerea Pâinii”, la Sfânta Liturghie, El, „Pâinea Vieţii care s-a pogorât din cer” este cu noi şi prin gustarea cuminecăturii doreşte să se sălăşluiască întru noi, ca noi să avem de pe acum „arvuna vieţii veşnice” şi chezăşia că Învierea Domnului este şi învierea noastră.

Iubiţi fraţi creştini,

Apostolii, prin misiunea lor de propovăduire a Domnului Cel Înviat, au aşezat piatră de temelie văzută Bisericii creştine. Mântuitorul Hristos a fost temeiul vestirii Apostolilor, iar Apostolii l-au făcut cunoscut pe Hristos, devenind temelie suprapusă şi în acest fel au întărit Biserica [Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Bucureşti, 1997, p. 193]. Cu alte cuvinte, pe fundamentul credinței care este Hristos Domnul, propovăduitorii şi misionarii au aşezat bazele Bisericii lui Dumnezeu. În acest duh trebuie înţelese şi cuvintele Domnului consemnate de Sfântul Evanghelist Matei la trimiterea apostolilor.

Sfântul Ioan Gură de Aur arată că, prin aceste cuvinte, Domnul le-a dat putere Apostolilor Săi de a propovădui dogmele şi poruncile învăţăturii Sale şi le-a poruncit să se răspândească în întreaga lume, încredinţându-le o singură învăţătură, cea a botezului, adică a apartenenței la creştinism, religia Învierii. Această poruncă a fost însoţită şi de un cuvânt încurajator. Încurajarea a avut un impact deosebit pentru că făgăduinţa ajutorului ceresc a fost dată nu numai ucenicilor din vremea aceea, ci şi tuturor credincioşilor de mai târziu, adică întregii Biserici de la începuturile ei şi până la sfârşitul veacurilor [Sfinţii Părinţi despre Moartea şi Învierea Domnului, Editura Sophia, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2008, p. 84].

În acelaşi duh cu Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, Sfântul Evanghelist Marcu, în ultimul capitol al Evangheliei sale, ne întăreşte convingerea că Învierea lui Hristos este cu adevărat temelia credinţei, misiunii şi propovăduirii noastre: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau (Marcu 16, 15-18).

Cuvintele Mântuitorului din această Evanghelie sunt definitorii pentru cei ce îşi asumă porunca misiunii şi taina propovăduirii. Domnul Hristos îi trimite pe apostolii Săi la misiune şi propovăduire după ce a înviat din morţi, după ce a biruit moartea şi păcatul şi după ce i-a încredinţat că într-adevăr El a înviat, chiar dacă în multe rânduri apostolii s-au îndoit şi au fost mustraţi pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor (cf. Marcu 16, 14). Aşadar putem afirma că Iisus Hristos este Misionarul prin excelenţă, trimis de Dumnezeu–Tatăl pe pământ pentru împlinirea unei misiuni absolute – mântuirea neamului omenesc. Evangheliile Învierii mărturisesc acest adevăr şi putem adăuga la cele spuse anterior că Hristos–Misionarul Absolut a venit pe pământ pentru a chema şi pentru a ne delega pe noi toţi, prin Sfinţii Apostoli, la misiune şi propovăduire, ca prin această misiune pe care o desfăşurăm aici să aflăm odihnă şi mântuire sufletelor noastre în Împărăţia Cerurilor. Preoţii, monahii, profesorii de Religie şi toţi credincioşii botezaţi în numele Preasfintei Treimi sunt, în această viaţă, chemaţi la o misiune permanentă şi la o propovăduire constantă prin cuvânt şi faptă, deoarece toată viaţa noastră este o mare şi sfântă misiune de la Botez şi până la mormânt. Ne-am angajat în această misiune când „ne-am unit cu Hristos” şi ne-am botezat în numele Lui, căci Domnul Cel Înviat, prin glasul Evangheliei sale ne cheamă şi ne trimite pe toţi zicându-ne: „mergeţi… propovăduiţi…” sau „mergând învăţaţi…”. Nu putem sta indiferenţi la aceste cuvinte, pentru că mântuirea stă în comuniune, în comunicare de la suflet la suflet a cuvântului, în multă sfătuire şi învăţare a Evangheliei care ne-a fost împărtășită de Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Sfinţii Apostoli nu au ezitat, ci îndată la porunca lui Iisus, „plecând au propovăduit pretutindeni” şi „Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul” căci Mântuitorul i-a încredinţat că este cu ei. Aşadar să nu ne întristăm, să nu deznădăjduim, căci în misiunea pe care ne-am asumat-o, de martori şi mărturisitori ai Învierii lui Hristos, Domnul lucrează împreună cu noi, El ne întăreşte cuvântul propovăduirii şi rămâne cu noi în fiecare zi. Chiar dacă îndoiala pe care au avut-o şi apostolii ne cuprinde adeseori şi pe noi, dragostea şi lumina lui Hristos pot spulbera umbra necredinţei şi pot pătrunde în cele mai împietrite inimi.

Cinstiţi iubitori ai Bisericii creştine,

Dacă i-am amintit pe evangheliştii Matei şi Marcu, se cuvine să-l amintim pe cel de-al treilea evanghelist sinoptic, Sfântul Luca, care, de asemenea, în ultimul capitol al Evangheliei sale ne spune redând cuvintele Domnului: Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora (Luca 24, 46-48).

Din aceste cuvinte înţelegem că propovăduirea apostolilor şi propovăduirea noastră se bazează şi pleacă de la Învierea lui Hristos, iar învierea fiecăruia dintre noi înseamnă asumarea pocăinţei autentice, care atrage după sine iertarea păcatelor. Adică, învierea noastră se bazează pe înnoirea botezului, pe schimbarea lăuntrică, pe lacrimile pocăinţei care sunt dătătoare de iertare. Aşadar, noi devenim prin exemplul propriu misionari şi ai pocăinţei propovăduite în numele lui Hristos Cel Înviat, căci numai răstignindu-ne patimile şi poftele putem învia cu adevărat şi putem mărturisi mai departe acest adevăr trăit şi experimentat de către noi, căci fără iertarea păcatelor nu avem viaţă în Hristos.

Fiecare suflet trebuie să ţină seama de cuvintele Scripturii: Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui (Romani 10, 9), bazându-se pe faptul că Hristos s-a răstignit pe lemnul crucii, pentru răscumpărarea oamenilor şi a înviat ca să ne ofere cale spre mântuire. Această jertfă trebuie cunoscută şi împropriată. Avem şi obligaţia să propovăduim cele ştiute oamenilor ca toţi să creadă în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică (Ioan 3, 15). Mărturisirea lui Hristos este mai mult decât o obligaţie, este o datorie, prin propovăduire fiind şi noi participanţi la misiunea Bisericii şi dovedindu-ne calitatea de fii ai lui Dumnezeu după har.

Iubiţi credincioși şi credincioase,

Mărturisirea lui Hristos trebuie făcută oricând şi oriunde, mai ales în vremurile actuale când se încearcă scoaterea religiosului din viaţa oamenilor. Centrul mărturisirii şi misiunii noastre trebuie să fie şi astăzi, cum a fost în Biserica primară, Învierea lui Hristos şi încredinţarea mesianităţii şi dumnezeirii Sale. Din Faptele Apostolilor aflăm că primii creştini mărturiseau cu multă putere Învierea Domnului şi că harul lui Dumnezeu era peste ei (cf. 4, 33). Acelaşi duh de misiune trebuie să ne îndemne şi pe noi, creştinii acestor veacuri. Clerici sau mireni, învăţaţi sau prunci, trebuie să purcedem la propovăduire în scopul misiunii Bisericii. Să-L propovăduim pe Iisus Hristos, Adevărul Cel veşnic, în mijlocul unei societăţi neopăgâne, ostile Evangheliei. Să nu fim părtaşi la încercările de dezbinare a comunităţilor creştine, la refuzul unei educaţii creştine, la ridiculizarea activităţilor întreprinse de Biserică. Să dovedim că în fiinţa noastră suntem un popor creștin şi demn de Evanghelia pe care ne-a propovăduit-o Sfântul Apostol Andrei şi un neam prin excelenţă misionar, aşa cum am dovedit de-a lungul vremurilor.

Învierea Domnului ne cheamă la misiune, fiind temelia acesteia, şi ne redescoperă vocaţia de propovăduitori. Am cântat cu bucurie troparul Învierii: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le, imn care este prin mesajul său o bine-vestire a credinţei creştine. Să păstrăm în inimile noastre bucuria Învierii şi să ne alăturăm Apostolilor, Părinţilor Bisericii şi marilor păstori de suflete din Biserica noastră care au vestit necontenit adevărurile Bisericii. Să vestim şi noi că Domnul a înviat, făcându-se Înviere întregului neam omenesc. Să nu ţinem ascunsă taina propriei noastre învieri, ci s-o răsfrângem în afară, s-o facem cunoscută tuturor. Aşa ne dovedim misionari şi următori ai lui Hristos cel Înviat.

Dumnezeu să Vă rânduiască Praznic luminat şi putere pentru o vrednică misiune şi propovăduire!


Al vostru, de tot binele doritor,

† LUCIAN,
Episcopul Caransebeşului