Izvorul Tămăduirii la mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor – Vasiova

Autor: Serviciul Prezidial

Praznicul Izvorul Tămăduirii reprezintă pentru Episcopia Caransebeşului o sărbătoare, în primul rând pentru viaţa monahală cărăşană, dar şi pentru misiunea Bisericii în Eparhie. Toate acestea, pentru că în Eparhia Caransebeşului, două mănăstiri şi un Aşezământ medical-creştin, îşi serbează hramul.

Cu toate acestea, prilej de pelerinaj este în fiecare an, la mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor Bocşa Vasiova, care are al doilea praznic de ocrotire, sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, sărbătoare care adună în tinda mănăstirii în fiecare vineri luminată sute de credincioşi din zonă şi nu numai.

Obiceiul de a săvârşi sfinţirea apei celei mari la izvorul mănăstiri, care dăruieşte numele aşezământului monahal „Sf. Ilie de la Izvor” este găsit în jurul anului 1865, când la acest izvor s-a tămăduit un miner din localitatea minieră vecină Ocna de Fier. De atunci tradiţia confirmă că mulţi pelerini care s-au închinat cu credinţă la sfânta mănăstire şi au gustat din apa izvorului mănăstirii s-au tămăduit de boli şi neputinţe.

Şi în acest an, hramul mănăstirii a fost întâmpinat de cler şi popor cu multă evlavie şi bucurie. Sf. Liturghie a fost oficiată de un sobor de 11 preoţi, având în frunte pe Preacuviosul Părinte Protosinghel Casian Ruşeţ, secretar eparhial, delegatul chiriarhului la hramul mănăstiresc.

La momentul cuvenit, Preacuvioşia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură: „Acest praznic al Izvorului Tămăduirii, nu are doar o valenţă istorică a unui izvor din Bizanţ, unde s-au săvârşit minuni, sau nu este numai o prăznuire a izvoarelor făcătoare de minuni, care au ctitorit mănăstiri în ţara noastră. Praznicul Izvorului Tămăduirii este o sărbătoare care care ne tămăduieşte de o mare neputinţă a lumii acesteia, şi anume de îndoaială. Minunile pe care Dumnezeu ni le trimite sunt şi pentru vindecarea trupului, dar mai ales pentru vindecarea îndoielii şi a nepriceperii. Izvorul de tămăduire, care izvorăşte în mod tainic şi real din coasta Mântuitorului Iisus Hristos este un izvor de vinecare a îndoielilor noastre şi în mod tainic a ochilor noştri care sunt ţinuţi, după cum spune evanghelistul Luca, să nu Îl recunoaştem pe Mântuitorul Iisus Hristos în viaţa noastră, ca însoţitor, sau călător alături de noi prin această lume. Dorim aşadar ca acest praznic să permanentizeze bucuria Învierii în inimile noastre şi aceasta se va înveşnici dacă ne-o asumăm cu toată convingerea.”

Totodată sfinţia sa a transmis şi cuvântul de binecuvântare din partea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian. „Întrucât am venit cu binecuvântarea Chiriarhului nostru, dorim să vă transmitem dragostea şi purtarea de grijă a Preasfinţiei Sale, care din pricini binecuvântate nu a putut fi în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor, însă poartă în rugăciune această mănăstire, care îşi are vechimea şi ocrotitorii asemenea cu mănăstirea de metanie a Preasfinţiei Sale. Ţinem aşadar să felicităm obştea monahală pentru eforturile administrative intreprinse în ultima perioadă, care au înfrumuseţat, renovat şi consolidat ansamblul monahal, precum şi pentru efortul misionar pe care mănăstirea îl face pentru oraşul Bocşa, şi nu în ultimul rând pentru dragostea pe care părintele duhovnic Ion Petrică o are pentru copiii instituţionalizaţi de la Direcţia Generală de Protecţe a Copilului Caraş-severin, unde sfinţia sa îşi întregeşte menirea misionară” a mai spus părintele Casian Ruşeţ.

În încheiere, după ce s-a săvârşit slujba de sfinţire a apei la izvorul mănăstiresc, clerul şi poporul au participat la agapa frăţească oferită de către obştea monahală.