Joia Mare la Catedrala Episcopală din Caransebeș

Joia Mare la Catedrala Episcopală din Caransebeș

Album foto
În Joia Mare Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala episcopală din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din Sfânta şi Marea Joi, a fost săvârşită la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au participat un număr însemnat de credincioşi de toate vârstele, foarte mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se cu Sfintele Taine.

De asemenea cele 12 pericope evanghelice din Joia Mare ce alcătuiesc un tablou complet al Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, culminând cu răstignirea și moartea Sa pe Cruce, au fost citite la Catedrala Episcopală, în cadrul Deniei Sfintei și Marii Vineri. Sfânta slujbă a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Lucian, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În timpul Antifonului al XV-lea de la Denia celor 12 Evanghelii, Sfânta Cruce pe care este pictată răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos a fost adusă din Sfântul Altar în mijlocul bisericii de către ierarh, spre a fi cinstită de credincioși.

Slujba Deniei de joi seara este Utrenia din Sfânta și Marea Vineri, zi în care, conform sinaxarului, se prăznuiesc sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Pătimiri ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Totodată se face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

Data: 29 aprilie 2016 • Vizualizări: 671