La Ghiroda Veche în ziua Marii Uniri

La Ghiroda Veche în ziua Marii Uniri
În fiecare an parohia din Ghiroda Veche din protopopiatul Timişoara organizează „Festivalul de cântări Naţionale şi Colinde”.
Autor: Pr. Petru Berbentia
În fiecare an parohia din Ghiroda Veche din protopopiatul Timişoara, condusă de pr. ic. stavr. Ion Mermeze, organizează, în parteneriat cu Mitropolia Banatului, Consiliul Judeţean Timiş, Centrul de Cultură şi Artă Timiş şi Primăria Ghiroda „Festivalul de cântări Naţionale şi Colinde”.

Şi în acest an Grupul coral „Strana Strămoşească”, al Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Govândari” din Reşiţa a fost invitat să participe la manifestările ce au debutat cu depunerea coroanelor de flori la monumentul eroilor din faţa Bisericii.

În Biserică s-a săvârşit apoi slujba de „Te Deum” de către pr. Ioan Văran, protopopul Oraviţei, pr. Petru Drăghicescu, protopopul de la Toracu Mare din Serbia, pr. Petru Berbentia din Reşiţa, pr. Ilie Nădăban din Curtici, precum şi pr. Ion Mermeze, parohul locului şi pr. Ionel Cristea de la aceaşi parohie.

Manifestarea a continuat cu recitalurile corurilor. Au fost prezente coruri din Timişoara, Oraviţa, Grădinari, Curtici şi, evident corul din Ghiroda. Corurile prezente au interpretat partituri corale patriotice dar şi colinde strămoşeşti, iar părintele paroh a oferit tuturor diplome de participare.

După peste două ore de înălţare sufletească prin cântec, ne-am despărţit cu mulţumirea că am participat la serbarea prin care ne aducem aminte de înaintaşii noştri ce au înfăptuit Marea Unire.

Data: 3 decembrie 2010 • Vizualizări: 1098