Lecție interactivă despre Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna

Lecție interactivă despre Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna
În data de 29 noiembrie, la orele amiezii, Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” din Reşiţa, a fost gazda unei ore de religie deosebite
Autor: Pr. Petru Berbentia
La iniţiativa pr. paroh Petru Berbentia şi a doamnei profesoare Diana Raţiu, cu sprijinul pr. Romulus Şandru şi cu implicarea nemijlocită a prof. Ilie Bădescu, elevii din clasele terminale ale Şcolii Gimnaziale nr. 7 din Reşiţa au fost prezenţi în număr mare în Biserică, însoţiţi fiind şi de doamna Cristiana Schmaler, directoarea şcolii partenere.

Ora de religie a deschis-o prof. Ilie Bădescu, care, după ce a provocat rostirea rugăciunii „ Împărate ceresc”, a prezentat copiilor intenţia acestui proiect. Tema propusă a fost „Sfântul Apostol Andrei şi propovăduirea la nord de Dunăre” şi a fost suţinută de pr. Romulus Şandru, care a provocat un dialog interactiv, elevii demonstrând că ştiu multe despre viaţa şi activitatea Sfântului Apostol Andrei- întâiul chemat. A urmat apoi prezentarea video a vieţii şi activităţii Sfântului Andrei, doamna Profesoară Diana Raţiu oferind toate detaliile necesare şi făcând împreună cu copii o recapitulare a celor discutate.

Suportul media l-a oferit preotul Petru Berbentia, care a vorbit în continuare despre un alt sfânt, cinstit chiar în 29 noiembrie: Sf. Ierarh Andrei Şaguna. Oferind date de biografie, prezentând implicarea marelui ierarh în înfiinţarea episcopiei noastre de la Caransebeş, susţinând cu tărie ideea că nu putem să ne uităm tradiţiile şi înaintaşii, părintele Berbentia a pledat pentru continuarea relaţiilor excelente ce există între Biserica din Govândari şi Şcoala Gimanzială nr. 7.

Înainte de finalul orei, doamna directoare Cristiana Schmaler şi-a manifestat bucuria de a fi participat la această lecţie de religie şi a elogiat conlucrarea noastră, materializată în asemenea manifestări de cultură şi religie, precum şi în organizarea comună a unor festivaluri şcolare.

Preotul Petru Berbentia a încheiat acţiunea de astăzi, mulţumind copiilor pentru atenţia de care au dat dovadă, profesorilor pentru interesul arătat, precum şi pr. Romulus Şandru, pentru sprijin, manifestându-şi totodată dorinţa de a continua, pentru a educa astfel tânara generaţie în viaţa creştină curată şi cinstită.

Data: 30 noiembrie 2012 • Vizualizări: 1332