Liturghie arhierească la catedrala episcopală din Caransebeş

Liturghie arhierească la catedrala episcopală din Caransebeş

Album foto
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat Sfânta Liturghie la catedrala episcopală din Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a XXV-a după Rusalii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor catedralei episcopale cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş. Cu acest prilej, chiriarhul a oficiat, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie, iar la final a sfinţit două icoane care vor împodobi catapeteasma catedralei.

La slujbă au participat numeroşi credincioşi şi credincioase din oraşul de pe Timiş şi Sebeş, mulţi dintre ei împărtăşindu-se la momentul potrivit şu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Răspunsurile liturgice au fost date de corul catedralei episcopale condus de pr. Gheorghe Tistu. Totodată, în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotesit întru iconom stavrofor pe pr. Moise Gherescu, iconom pe pr. Ovidiu-Nicolae Tinca şi arhidiacon pe pr. Ovidiu-Cristian Văran.

În cuvântul adresat credincioşilor, Preasfinţitul Lucian a evidenţiat importanţa iubirii creştine, virtute care stă la temelia învăţăturii propovăduite de Mântuitorul Iisus Hristos. „Astăzi, în cadrul Sfintei Liturghii, am ascultat cu toţii frumoasa pildă a Samarineanului milostiv, pildă care ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să îl iubim pe aproapele nostru necondiţionat. Ne bucurăm întotdeauna atunci când la Sfânta Liturgie participă mulţi credincioşi. Astăzi bucuria noastră a fost sporită pentru că am slujit împreună cu preoţii şi diaconii de la catedrala noastră episcopală şi cu toţii, clerici şi mireni, i-am cerut Bunului Dumnezeu binecuvântarea pentru a începe cu multă dragoste şi cu multă răbdare Postul Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a arătat Preasfinţitul Lucian.

Distincţii pentru clerici şi mireni

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Lucian a acordat distincţia Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” clasa I pentru clerici pr. arhidiacon Ilie-Florin Ciucur, Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” clasa I pentru mireni d-nei Icoana Rogge şi d-lui Ion Lala şi Ordinul Eparhial Diploma de Onoare „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” d-lui Dorinel Munteanu.

Catedrala Episcopală din Caransebeş, lăcaş bisericesc reprezentativ pentru Banatul de munte, a fost târnosită la data de 12 septembrie 2010 de către Preafericitului Părinte Patriarh Daniel înconjurat de un impresionant sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Slujba a fost oficiată în anul centenarului instalării episcopului Miron Cristea în scaunul vlădicesc de la Caransebeş 1910 – 2010. Manifestările prilejuite de acest eveniment s-au desfăşurat în perioada 11-13 septembrie 2010 şi cu acest prilej catedrala episcopală a primit şi un al doilea hram, ocrotitorul acesteia devenind Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.



Data: 11 noiembrie 2012 • Vizualizări: 1418