Liturghie festivă la Biserica Sf. Iosif cel Nou de la Partoș din Caransebeș

Liturghie festivă la Biserica Sf. Iosif cel Nou de la Partoș din Caransebeș

Album foto
Cinstirea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș a fost prilej de îndoită sărbătoare pentru biserica parohială închinată ocrotitorului Banatului, a Parohiei Sfântul Iosif din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
Cinstirea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș a fost prilej de îndoită sărbătoare pentru biserica parohială închinată ocrotitorului Banatului, a Parohiei Sfântul Iosif din Caransebeș. Pe de o parte credincioșii parohiei și-au cinstit ocrotitorul, iar pe de altă parte a fost deschiderea festivă a noului an școlar 2015-2016 pentru elevii seminariști de la Seminarul Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeș. Până la mutarea Seminarului Teologic din incinta Centrului eparhial a Episcopiei Caransebeșului la noua locație, Biserica Sfântul Iosif a servit ca și laborator de practică liturgică pentru elevii seminariști.

Evenimentul s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie. În continuare a fost oficiată și slujba de Te Deum la începerea anului școlar.

„În această biserică din incinta Centrului eparhial s-au rugat foarte mulți seminariști, putem spune că zeci de generații și-au desfășurat practica liturgică aici. Am ales să fiu astăzi alături de elevii și profesorii de la Seminar, dar și de preoții și credincioșii parohiei, pentru că am avut o dublă sărbătoare. Ne-am bucurat împreună în ziua de cinstire a ocrotitorului Banatului și îi felicităm pe toți cei care au participat la Sfânta Liturghie festivă. Totodată Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să îi ocrotească pe elevii seminariști, pe cei care în acest an încep o nouă lucrare pe drumul cunoașterii teologiei”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

La final părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul anului școlar 2015-2016. Pe lângă credincioșii parohiei la sfintele slujbe au participat și părinții profesori, profesori, precum și de elevii seminarişti însoţiţi de familiile acestora. Tot la început de nou an școlar, la fiecare școală din municipiul Caransebeș a participat, din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, un delegat al Episcopiei Caransebeșului, care a oficiat slujba de Te Deum și a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru acest eveniment.

Institutul Teologic, înființat de episcopul Ioan Popasu în anul 1876 a fost transformat, după 51 ani de existență, în Academie Teologică, funcționând în această organizare până la reforma învățământului din 1948. În anul 1955 a fost trecut la gradul de Seminar Teologic, cu cinci ani de studiu, funcționând fără întrerupere până în prezent.


Data: 16 septembrie 2015 • Vizualizări: 912